Acord între Comisia Europeană și Volkswagen: Fără despăgubiri pentru clienții europeni ai companiei

Data publicării:
Debate Over Vehicle Emissions Intensifies As Volkswagen Scandal Widens

Comisia Europeană (CE) și Volkswagen au ajuns miercuri la un acord prin care proprietarii de vehicule diesel VW obțin o garanție extinsă pe doi ani, dar fără compensații financiare, transmit Bloomberg, Reuters și publicația germană Handelsblatt, citate de Agerpres.

După luni de negocieri dure, CE nu a reușit să obțină despăgubiri de la Volkswagen pentru clienții europeni afectați de scandalul emisiilor poluante (Dieselgate). În schimb, Executivul comunitar și grupul german au ajuns la un acord în urma căruia proprietarii de vehicule diesel VW vor primi o garanție extinsă pe doi ani asupra componentelor reparate pentru ca motoarele diesel EA189 să îndeplinească standardele privind emisiile.

Volkswagen, cel mai mare producător auto european și mondial, este implicat într-un scandal de amploare după ce, în toamna anului trecut, a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Din cele aproximativ 11 milioane de vehicule afectate la nivel global, 8,5 milioane sunt în Europa.

Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri clienților europeni, în timp ce majoritatea deținătorilor de vehicule diesel marca VW din SUA vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 și 10.000 de dolari, în funcție de valoarea vehiculelor înaintea scandalului Dieselgate.

Până acum, scandalul emisiilor a costat VW aproximativ 22,6 miliarde de euro (25,5 miliarde de dolari), în special plata amenzilor și înțelegerilor din SUA.

La o întâlnire desfășurată în martie la Bruxelles, la care au participat reprezentanții agențiilor naționale de protecție a consumatorilor din cele 28 de state membre ale UE, oficialii olandezi au acceptat să pregătească "o acțiune comună în instanță" împotriva VW, a anunțat un purtător de cuvânt al comisarului european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourova.

"Comisarul a încurajat autoritățile să folosească toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a-i proteja pe cetățenii europeni", a afirmat purtătorul de cuvânt Christian Wigand.

În ultimele luni, Jourova și alți reprezentanți ai autorităților de reglementare din UE și-au exprimat frustrarea pentru că nu au reușit să obțină despăgubiri de la VW pentru cei 8,5 milioane de deținători de vehicule din Europa.

Jourova a promis recent că va continua să facă presiuni pentru ca Volkswagen să ofere consumatorilor europeni mai mult decât repararea vehiculelor.

Eforturile comisarului european de a convinge Volkswagen să îi despăgubească pe consumatorii europeni sunt împiedicate de prevederile UE care acordă statelor membre puterea de a impune respectarea normelor. Precedentele tentative de a ajunge la un acord cu Volkswagen s-au soldat cu o promisiune pentru un "plan de acțiune" în vederea reparării vehiculelor afectate. Însă, asta este departe de despăgubirile de până la 10.000 de dolari acordate clienților din SUA.

Acest dosar este un subiect dificil din punct de vedere politic, având în vedere că jumătate dintre autoturismele din Europa au un motor diesel și mii de locuri de muncă din regiune au legătură cu această tehnologie care a început să fie urmărită cu o atenție sporită după scandalul Dieselgate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De la umilințe în copilărie la conducător suprem al României: drumul lui...
Digi FM
Negocieri cruciale în coaliția pro-europeană: Nume surpriză pentru candidatul unic la prezidențiale
Pro FM
Raluka, despre cum a început relația cu iubitul ei, care are 57 de ani: „Au fost 7 miliarde de motive să nu...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Russia's new missile Oreshnik
SUA avertizează că Rusia ar putea lansa o nouă rachetă Oreșnik asupra Ucrainei în zilele următoare
Newsweek
S-a anunțat ora la care pensia pe decembrie va intra pe card. „Banii au ajuns la Trezorerie”
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce a dezvăluit că așteaptă al doilea copil: „S-a ținut secretul până...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Un tânăr ucrainean, salvat de o pisică după ce a căzut într-o râpă de 400 de metri, în Munții Maramureșului
Film Now
Selma Blair, la cinci ani de când a fost diagnosticată cu scleroză multiplă: „Problemele de sănătate m-au...
UTV
Iulia Vantur a pus capat speculatiilor legate de relatia ei cu Salman Khan cu aceasta poza