Automobilul zburător, care costă peste 1,2 milioane de dolari, prezentat în premieră la Monaco
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Aeromobil.com
O companie din Slovacia a prezentat în premieră prototipul unui automobil zburător, care costă peste 1,2 milioane de dolari, joi, la Monaco. Reprezentanţii companiei spun că pot să primească deja pre-comenzi, iar primele livrări vor fi făcute în 2020, informează News.ro.
Foto: Aeromobil.com
Compania AeroMobil a dezvăluit că acest model de automobil zburător, AeroMobil Flying Car, expus la Top Marques Monaco, poate să treacă de la modul „deplasare pe şosea” la modul „deplasare în zbor” în mai puţin de trei minute. Vehiculul este echipat cu un set de aripi care se retrag şi se pliază atunci când automobilul circulă pe şosea şi se desfăşoară şi se întind în poziţie orizontală înainte de decolare.
AeroMobil, una dintre companiile care dezvoltă astfel de vehicule zburătoare, intenţionează să producă până la 500 de unităţi în prima serie comercială, ce vor fi vândute cu un preţ cuprins între 1,2 milioane şi 1,5 milioane de euro (1,29 milioane dolari - 1,61 milioane dolari).
Pentru a zbura, maşina are nevoie să fie tractată sau să ruleze pe o pistă de decolare. Viitorii posesori ai acestor modele vor trebui să deţină atât un permis de conducere a automobilului, cât şi o licenţă de pilot, a precizat Stefan Vadocz, directorul de Comunicare al companiei AeroMobil.
Compania slovacă spune că livrările pentru viitorii proprietari ai acestor maşini zburătoare - care se vor supune regulamentelor de trafic rutier şi aerian - vor putea să înceapă în 2020.
Înainte de a intra în producţia de serie, vehiculul AeroMobil Flying Car va trebui să treacă o serie de teste, inclusiv unele concepute pentru respectarea normelor de siguranţă.
Mai multe guverne ale lumii analizează în această perioadă un set de propuneri ce vizează reglementarea regimului de deplasare a dronelor şi automobilelor fără şoferi. Reprezentanţii industriei de automobile şi cei din industria aviatică dezvoltă o serie de software-uri, pe lângă programe de dezvoltare durabilă a oraşelor, pentru a se asigura că aceste vehicule se vor deplasa doar pe anumite culoare de siguranţă.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.