Firmele de asigurări au insistat pentru tarife RCA mai mari, dar motivul invocat este nejustificat

Data publicării:
Masini noi_GettyImages-461479642

Firmele de asigurări care vând poliţe RCA nu se grăbesc să plătească şi daunele cu valori mari. În ultimii 2 ani, ponderea aşa-numitelor dosare grele e aproape de zero. Iar cele plătite au o valoare de câteva mii de lei, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, jucătorii din domeniu au insistat pentru creşterea tarifelor RCA, invocând tocmai plăţile mari.

În 2016, au fost deschise aproape 230 de mii de dosare de daună, dintre care 40 de mii au fost pentru probleme minore.

Pentru rezolvarea acestora, asigurătorii nu au scos din buzunar mai mult de 1.000 de lei. O sumă medie care echivalează cu înlocuirea unei bare a unui autoturism de clasă medie, după cum arată o analiză realizată de Profit.ro.

În procente, situaţia arată că peste jumătate din dosarele de daună deschise în baza poliţelor RCA - mai exact 54% - au o valoare care nu depăşeşte 3 mii de lei. Pe tot parcursul anului, doar 8 dosare de peste 1 milion de lei au fost plătite ori acoperite prin rezerve de daună. Iar ponderea dosarelor de peste 100 de mii de lei nu depăşeşte 0,18%. Per ansamblu, în 2016, dauna medie plătită de asigurători pe RCA a fost de aproximativ 5.600 de lei. E drept, în perioada analizată, tarifele RCA au fost plafonate, dar situaţia nu este cu mult schimbată nici după intrarea în vigoare a noii legi RCA, în iulie 2017. Ponderile daunelor minore rămân aproximativ aceleași în timp ce despăgubirile mari au valori cu o pondere apropiată tot de zero.

Pe de altă parte, datele publicate de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară pentru primele 9 luni ale anului trecut arată că şoferii au plătit pentru poliţele RCA aproape 3 miliarde de lei. În total, asigurătorii au achitat pentru dosarele de daună 1,35 de miliarde de lei.

Aproximativ 370 de milioane au fost achitate pentru vătămările corporale.

De altfel, dosarele cu valori mari provin mai ales din vătămări corporale ori daune morale plătite familiilor celor decedaţi în accidente, cazuri care, de cele mai multe ori, fac obiectul unor procese penale. Este unul dintre motivele invocate de asigurători pentru a explica creşterile de tarife la RCA.

Totuşi, faptul că un număr atât de mic de dosare de peste 100.000 de lei apare în statistica ASF arată că firmele nu constituie neapărat rezerve la nivelurile cerute de instanţe.

Sumele sunt mai mici, calculate după propriile standarde.

În cazul plăţilor efectuate în cazul vătămărilor corporale, sumele sunt calculate în baza unui barem conceput de specialiştii Institutului de Medicină Legală.

Însă numai un sfert dintre sumele plătite de asigurători în baza poliţelor RCA provin din vătămări corporale.

ASF arăta ca piaţa asigurărilor auto obligatorii este una cu o concentrare semnificativă. Primii doi asiguratori, City Insurance şi Euroins au cumulat, anul trecut, aproape 60% din totalul poliţelor RCA din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri