Cercetătorii au descoperit ce a afectat IQ-ul cetăţenilor din Imperiul Roman, „unul dintre factorii care a contribuit la declin”

Data publicării:
oameni imbracati ca pe timpul imperiului roman
Foto: Shutterstock

Coeficientul de inteligență (IQ) al cetăţenilor din Imperiul Roman a fost afectat de plumbul prezent în aerul pe care îl respirau, susţine un nou studiu citat de agenţia de presă ANSA.

Setea de argint necesar pentru baterea sesterţilor a avut consecinţe nefaste asupra sănătăţii vechilor romani, potrivit unei noi cercetări publicate în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Descendenţii lui Romulus şi Remus respirau cantităţi considerabile de plumb asociate extracţiei metalului preţios, iar acest lucru a condus la o scădere de 2,5 până la 3,5 puncte a IQ-ului lor, se arată în studiul realizat de institutul de cercetare Desert Research Institute din Nevada, SUA.

Cercetarea a reconstituit legătura dintre pasiunea romanilor pentru argint şi poluarea cu plumb în Europa pe parcursul unui mileniu, între anii 500 î.e.n. şi 600, notează ANSA, citată de Agerpres.

„Cred că a fost unul dintre factori”

Bazată pe carote prelevate din gheaţa arctică, studiul nu a rezolvat, totuşi, vechea dilemă referitoare la eventualitatea ca intoxicaţia cu plumb să fi jucat un rol în căderea imperiului.

„Cred că a fost unul dintre factorii - dar nu singurul - care a contribuit la declin”, a declarat pentru NBC Bruce Lanphear, un specialist de la Universitatea Simon Fraser din Canada, care nu a fost implicat în noua cercetare.

Pe de altă parte, Joseph McConnell, cercetător în domeniul mediului şi autorul principal al studiului, a declarat că echipa sa a descoperit totuşi „primul exemplu de poluare industrială din istoria lumii”.

Plumbul este un produs secundar al exploatării argintului. „Pentru a produce 100 de grame de argint se produce o tonă de plumb”, a declarat McConnell pentru The New York Times.

Cercetătorii au descoperit urme de plumb în straturile de gheaţă colectate din Rusia şi Groenlanda, datând din perioada imperiului.

Plumbul a fost eliberat în atmosferă de minerit, transportat de curenţii de aer şi, în cele din urmă, depus în Arctica sub formă de zăpadă.

Metoda de cercetare

Nivelurile de plumb măsurate de McConnell şi de colaboratorii săi sunt extrem de scăzute, aproximativ o moleculă de plumb la un trilion de molecule de apă. Cu toate acestea, probele de gheaţă au fost colectate la mii de kilometri de centrul imperiului, iar concentraţiile de plumb s-ar fi dispersat în mod semnificativ pe parcursul lungii călătorii.

Pentru a estima cantitatea de plumb emisă iniţial de mineritul din timpul Imperiului Roman, cercetătorii au lucrat invers. Folosind modele computerizate cu atmosfera Pământului şi formulând ipoteze cu privire la locaţiile siturilor miniere, echipa a variat cantitatea de plumb emisă pentru a corespunde concentraţiilor măsurate în gheaţă.

În una dintre aceste situaţii, ei au presupus că întreaga producţie de argint a avut loc la principalul sit minier Rio Tinto din sud-vestul Spaniei. În alt caz, cercetătorii au presupus că exploatarea argintului era distribuită în mod egal între zeci de situri. Echipa a calculat că activităţile de exploatare a argintului au emis în atmosferă între 3.300 şi 4.600 de tone de plumb.

Cercetătorii au estimat apoi modul în care tot acest plumb ar fi fost dispersat în imperiu pentru a ajunge la calculul - folosind paralela cu datele contemporane - cantităţii de plumb care ar fi pătruns în sângele cetăţenilor imperiului, în special al copiilor, conducând la un declin al capacităţilor intelectuale, notează ANSA.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea fabuloasă pe care o are Siegfried Mureșan. Cum a ajuns de la Bundestag și Bruxelles, la funcția de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, de nerecunoscut pe străzile din Los Angeles. Schimbare majoră de imagine la 50 de ani
Adevarul
Ce ascunde noua desemnare de premier. Analist: „Săptămâna viitoare avem testul suprem”
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Un cal a terorizat traficul pe autostradă și a sfidat polițiștii. A fost nevoie de motociclete și cowboy...
Film Now
A moștenit șarmul părinților ei. Stella, fiica lui Antonio Banderas, apariție răvășitoare alături de tatăl...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...