Sari la conținut

Prima femeie din România care a înotat 24 de ore neîntrerupt

O studentă de 24 de ani din România a înotat 24 de ore neîntrerupt la un concurs din Ungaria.  Helga Demeny a înotat 52 de kilometri, adică 1000 de ture de bazin olimpic.

demeny helga cropuita

Sursă: Facebook.com/ Helga Demeny (dreapta)

Tânăra este din Târgu Mureș. Înoată de la vârsta de patru ani și a făcut parte din echipa națională de înot a României timp de trei ani. Ea este studentă la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și este instructor de înot.

Helga Demeny a fost singura femeie din cei nouă concurenți la proba individuală.

„Aceasta a fost și motivația mea de participare la competiția din Ungaria, de popularizare a acestui sport, și am vrut să ofer și un exemplu celor care vor să practice înotul, să îi încurajez să înoate la orice vârstă. Am început concursul sâmbătă, la ora 11,00 și l-am încheiat duminică la ora 11,00 după 24 de ore, perioadă în care am avut dreptul la o pauză de 15 minute la fiecare 3 ore. În total, am înotat aproape 52 de kilometri, ceea ce înseamnă peste 1.000 de ture de bazin olimpic cu o lungime de 50 de m.A fost o experiență care merită trăită, pentru că îți transmite o altă atitudine față de problemele din viață, este mai mult un efort mental decât fizic”, a declarat Helga Demeny, potrivit Agerpres.

Tânăra a spus că un prim prag psihologic a survenit la zece ore de la începerea probei, iar al doilea la 18 ore, acestea fiind momentele în care a crezut că nu va ajunge la final. Helga Demenny a mărturisit, de asemenea, că abia după vreo 12 ore a început să simtă oboseala, însă pe vreme ce orele și kilometri se acumulează, „începi să simți fiecare bătaie de picior”.

„Eu petrec zilnic câte șase ore pe zi în apă, nu a fost o provocare să stau în apă, a fost o provocare să stau 24 de ore făcând un singur lucru”, a spus Helga, care a subliniat că ultima oră petrecută în bazin a fost una ușoară, însă odată ieșită din apă singura sa dorință era aceea de a se duce la culcare.

Tânăra a avut permisiunea ca în scurtele pauze să mănânce și a consumat fructe și batoane energizante, cafea și apă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cel care a îndrumat-o pe înotătoare în acest concurs a fost fratele ei mai mic, Demeny Attila, care a participat și el la această probă de înot continuu pentru 24 de ore, în urmă cu un an.

Helga Demeny este prima femeie din România care a reușit această performanță. 

Etichete: helga demeny , concurs de inot ungaria , o femeie din romania a inotat 24 de ore neintrerupt , helga demeny a inotat 24 de ore neintrerupt

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale