Sari la conținut

Simona Halep se pregăteşte pentru turneul de la Madrid

Simona Halep, care a revenit pe locul 2 în ierarhia WTA, se întoarce la Madrid, acolo unde, anul trecut, a jucat prima sa finală într-un turneu WTA Premier Mandatory. A pierdut atunci cu 6-1, 2-6, 3-6, în fața Mariei Șarapova, dar spune că de acolo a căpătat multă încredere pentru parcursul ulterior, scrie digisport.ro.

Întrecerea din capitala Spaniei, acolo unde Halep este cap de serie numărul 2, debutează pe 2 mai. Românca a acordat un interviu pentru site-ul oficial al competiției, în care a vorbit despre așteptările sale la turneul organizat de omul de afaceri Ion Țiriac și despre importanța pe care o are concursul pentru ea.

În 2013, când ajungea pe tabloul principal de pe locul 64 în lume, grație unui wildcard, Simona Halep pierdea încă din primul tur. Peste un an a reușit un parcurs de senzație și s-a oprit abia în finală.

„Anul trecut am fost foarte încântată să joc în finala unui turneu major, cum este cel de la Madrid! Acel meci mi-a dat multă încredere, chiar dacă l-am pierdut”, a declarat Simona Halep.

Turneul de la Madrid se dispută pe zgură, suprafața preferată a Simonei Halep, care spune că întrecerea din capitala Spaniei e una specială pentru ea, aproape la fel de importantă ca un turneu de Grand Slam: „Cred că mă mișc foarte natural pe zgură. Cred că se joacă prea mult pe hard și prea puțin pe zgură. Ar fi foarte bine pentru corp să fie mai multe turnee importante pe zgură”.

Ar fi foarte emoționant să câștig trofeul Ion Țiriac! Domnul Țiriac e o persoană pe care o respect mult și îi mulțumesc pentru sprijin și pentru sfaturi. Este, într-adevăr, un turneu foarte special pentru mine, aproape la fel de important ca unul de Grand Slam. E mult mai mult decât o pregătire pentru Roland Garros. E un turneu pe care mi-ar plăcea foarte mult să-l câștig și să mi-l trec în palmares", a mărturisit ocupanta locului 2 în lume.

342.600 euro şi 650 de puncte WTA a primit Simona Halep pentru finala jucată în 2014 la turneul Mutua Madrid Open.

În ceea ce privește competiția de la masculin, Novak Djokovici a decis să se odihnească înainte de Roland Garros, singurul trofeu de Grand Slam care îi lipseşte din palmares, şi nu va participa la Open-ul de la Madrid. În aceste condiţii, lupta se va da între Roger Federer - devenit principalul favorit - , Andy Murray şi Rafa Nadal.

Alţi doi români vor participa pe tablourile principale de la Madrid. Câştigătorul turneului de dublu de la BRD Năstase-Ţiriac Trophy, Marius Copil, dar şi Alexandra Dulgheru vor juca în capitala Spaniei.

Etichete: tiriac , simona halep , OPEN MADRID , TURNEUL DE LA MADRID , CAND MAI JOACA HALEP , HALEP DECLARATII , WTA CLASAMENT , CINE TRANSMITE TURNEUL DE LA MADRID , MUTUA OPEN MADRID , SIMONA HALEP INTERVIU

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale