Sari la conținut

Victorie extraordinară pentru BEGU. Irina merge în turul trei după un meci dramatic

ACTUALIZARE 21:50 - Victorie frumoasă pentru Irina Begu. Cu o enormă stăpânire de sine, jucătoarea noastră a revenit de 1-0 la seturi și a câștigat un meci epuizant cu 2-1 (6-7, 7-6, 10-8). Astfel, Irina Begu a eliminat-o pe Coco Vandeweghe (SUA) la prima întâlnire dintre ele.

După un meci de 3 ore şi 38 de minute - a fost cel mai lung meci al sezonului WTA - şi la a doua minge de meci de care a beneficiat, Irina Begu s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, unde o va întâlni cu Annika Beck, locul 39 în lume. Va fi prima confruntare directă între cele două jucătoare, în circuitul WTA.

Irina Begu (25 ani, 28 WTA), cap de serie numărul 25, își egalează cea mai bună performanță a sa la Openul Franței, reușită anul trecut.

Românca a reușit 4 ași, iar Vandeweghe a avut 10, potrivit statisticii publicate pe site-ul oficial al turneului. Begu a comis 11 duble greșeli, iar americanca a făcut 4. Begu, care a mai avut o minge de meci la scorul de 7-6 în decisiv, a adunat 35 de erori neforțate, față de 55 ale adversarei. Vandeweghe a realizat 50 de lovituri direct câștigătoare, iar Begu a avut 31 de „winners”.

Irina Begu și-a asigurat un cec de 102.000 euro și 130 de puncte WTA. Irina Begu va juca și la dublu, alături de Monica Niculescu.  


ACTUALIZARE 21:37 - Meci de-a dreptul dramatic la Roland Garros. La capătul setului trei scorul a fost 6-6. Vă reamintim că în decisiv nu se joacă tie-break, la turneele de Grand Slam. Câştigătoare va fi prima jucătoare care se va desprinde la două game-uri. 


ACTUALIZARE 20:25 - Begu revine și la capătul unui set epuizant, ca și primul de altfel, câștigă în tie-brek. 1-1 la seturi (6-7, 7-6) și Irina joacă decisivul.


ACTUALIZARE 19:25 - Irina Begu este condusă de Vandeweghe cu 1-0 la seturi (6-7), deși jucătoarea noastră a condus cu 5-2. 


Irina Begu are o adversară dificilă în turul secund, Coco Vandeweghe (SUA), o jucătoare de 24 de ani, aflată pe locul 43 în lume. Cele două se vor înfrunta în premieră.


URMĂRIȚI AICI LIVE TEXT MECIUL IRINEI BEGU!


Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, luni, după ce a dispus de americanca Bethanie Mattek-Sands cu 5-7, 6-1, 6-3. Irina Begu, cap de serie numărul 25 la Openul Franţei, a câştigat toate cele cinci meciuri cu Bethanie Mattek-Sands (31 ani, 86 WTA).


Din 2017, turneele WTA vor fi transmise în exclusivitate la Digi Sport - timp de 5 ani, vor putea fi urmărite toate competiţiile Premier Mandatory, Premier Five, Premier Seven Hundred si WTA International, în total 55 de turnee pe sezon.

Etichete: tenis , video , roland garros , irina begu , wta , coco wandeweghe

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale