Rețeaa care slăbește sistemul de sănătate din interior: manageri de spitale de stat cu mame-patroni la privat
O rețea din Vâlcea, formată din doi manageri de spitale publice, plătiți de statul român cu peste 5.000 de euro lunar, asistenți și medici, a decis să își înceapă propria afacere - un spital privat care a atras și încă încearcă să atragă angajați din sistem. Ca să ocolească Legea care le interzice să facă parte din conducerea altor spitale, șefii de la spitalele publice vâlcene și-au „delegat” propriile mame în acționariatul spitalului privat și nu recunosc că sunt implicați în această afacere. Se ridică, însă, o problemă de moralitate, în condițiile în care sistemul public din România se confruntă, de ani de zile, cu un deficit de personal. Cazul a declanșat o anchetă a Consiliului Județean, iar ministrul Sănătății anunță măsuri drastice: contractele celor implicați ar putea fi desfăcute. Urmăriți o anchetă realizată de Pacient în România și Digi24.ro.