Preşedintele rămâne cu tot mai puţine atribuţii, la inițiativa puterii

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis

Preşedintele României rămâne cu tot mai puţine atribuţii - la inițiativa PSD-ALDE. A fost eliminat din procesul de numire a şefului Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii, iar pe rolul Parlamentului se află o lege care îl scoate pe şeful statului din procesul de numire a procurorilor şefi. Nici măcar atribuţia de a conferi decoraţii nu mai rămâne doar la preşedinte.

Printr-o ordonanţă de urgenţă, Executivul a decis ca propunerea pentru preşedinţia Autorității de Reglementare în Comunicaţii să nu mai meargă la Palatul Cotroceni, ci direct în Parlament.

Şeful statului este supărat pe modul în care Guvernul a decis să-i ia această atribuţie.

Seamănă izbitor cu speţa ordonanţei 13. Probabil această coaliţie care este la putere acum a vrut să îmi arate mie că ei fac jocul”, spune Klaus Iohannis, preşedintele României.

Preşedintele PSD a explicat însă că Executivul l-a eliminat pe şeful statului din procesul de numire de la ANCOM pentru că acesta ar fi ignorat doi ani propunerile trimise pentru conducerea instituţiei.

„Eh, aici a greșit domnul președintele pentru că Guvernul a ajuns în situaţia să adopte o astfel de ordonanţă din cauza preşedintelui”, afirmă Liviu Dragnea, președintele PSD.

„Ce caută politicienii în astfel de instituţii? Să-şi vadă de treburile lor şi nimic mai mult. E foarte bine ce a făcut Guvernul Grindeanu”, spune Norica Nicolai.

Săptămâna aceasta, aleşii au adoptat o lege legată de Centenarul Marii Uniri. Potrivit acesteia, atribuţia de a conferi decoraţii va fi împărţită de preşedinte cu Guvernul şi cu Parlamentul, chiar dacă au existat şi împotriviri.

„Nu discutăm despre un om, discutăm despre instituția președintelui României iar distincțiile le oferă șeful statului român nu președintele uneia dintre Camere”, afirmă Eugen Tomac.

Marţi, Comisia Juridică a Senatului va relua discuţia despre legea lui Călin Popescu Tăriceanu care îl elimină pe şeful statului de pe parcursul numirii procurorului general şi a procurorului şef de la DNA.

Sper să reuşim să facem un pas înainte în ceea ce înseamnă o reală independenţă a justiţiei”, spune Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.

„Dacă se guvernează doar pentru a arăta că ei pot face orice. Asta ştim din capul locului. Nu ajută pe nimeni”, spune Klaus Iohannis, preşedintele României.

Au fost și momente în care planurile puterii au fost încurcate de aici, de la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a respins prima propunere de premier făcută de PSD și ALDE şi i-a lăsat, în decembrie, să își petreacă Crăciunul în suspans. A doua propunere a fost acceptată însă după 2 zile, printr-un sms. Când a venit vorba de buget, președintele a cerut consultări suplimentare și asta în ciuda propunerii de urgență pe care o făceau de urgenţăpe care o făceau atunci cei de la putere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...