13 frați și surori, torturați de propriii părinți în California

Data actualizării: Data publicării:
david trumpin

Doisprezece fraţi şi surori, între care minori, au fost descoperiţi legaţi, dintre care unii cu lanţuri, înfometaţi şi murdari într-un mic oraş din California, iar părinţii lor au fost încarceraţi pentru tortură, a anunţat luni poliţia americană.



Alerta a fost dată de o a treisprezecea victimă, sora lor de 17 ani, care a reuşit să fugă din locuinţa lor din Perris, situată la două ore de mers cu maşina la sud-est de Los Angeles. Ea a sunat duminică dimineaţa la numărul de urgenţă 911 de la un telefon mobil pe care l-a găsit în casă.

Adolescenta, numai 'piele şi os' şi care părea de zece ani, potrivit unui comunicat al poliţiei, 'a spus că cei 12 fraţi şi surori pe care îi are sunt sechestraţi în interiorul locuinţei lor de către părinţi, indicând că unii dintre ei sunt legaţi cu lanţuri şi lacăte', scrie Agerpres.

În urma acestui apel, agenţi de poliţie s-au deplasat la locuinţa lui David Turpin şi a soţiei sale Louise, de 57 şi respectiv de 49 de ani, care nu au putut explica de ce mulţi dintre copii au fost găsiţi legaţi de paturile lor în întuneric şi într-o atmosferă pestilenţială.

Poliţia a crezut iniţial că cele 12 persoane descoperite - 'subnutrite şi foarte murdare' - erau toţi minori, dar apoi şi-au dat seama că şapte dintre ei erau adulţi, între 18 şi 29 de ani. Şase din cele 13 victime (cu adolescenta care a dat alerta) sunt copii, dintre care unul avea doi ani.

Serviciul de protecţie a copilului din California a deschis o anchetă. Copiilor li s-a dat să mănânce şi să bea după ce au spus că sunt 'înfometaţi'. O cauţiune de nouă milioane de dolari a fost stabilită pentru o eventuală eliberare a cuplului.

Potrivit postului local de televiziune KTLA, David Turpin este directorul unei şcoli private din Perris, fapt confirmat de site-ul şcolii, deschisă în 2011.


Foto: Facebook

Pe o pagină de Facebook cu numele lui David-Louise Turpin se poate vedea cuplul la o ceremonie care pare a fi o nuntă. Louise Turpin este într-o rochie lungă albă, iar soţul ei în costum, în timp ce sunt înconjuraţi de 13 persoane care par să fie toţi copii - minori sau adolescenţi - fetele cu păr lung şi şaten, toate purtând rochie de acelaşi model cu excepţia unui bebeluş. Băieţii poartă aceeaşi tunsoare ca David Turpin.

Foto: Facebook

Una din fotografii arată cuplul în faţa unui individ îmbrăcat ca Elvis Presley şi ţinând un microfon, evocând nunţile "kitsch" din Las Vegas.

O altă fotografie datând din aprilie 2016 arată acelaşi cuplu înconjurat de 13 tineri, toţi zâmbind, în blugi şi tricouri roşii.

Pe una din aceste imagini, un bebeluş este îmbrăcat într-un tricou pe care se poate citi 'Mama mă iubeşte'. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri