Video Cum ne putem proteja animalele de companie de zgomotele artificiilor. Sfaturile medicilor veterinari

Data actualizării: Data publicării:
doi câini speriați
Cum îți protejezi animalul de companie de zgomotul de artificii. Foto: Profimedia Images

Pentru oameni, sărbătorile de iarnă aduc multe motive de distracție și bucurie, în special în noaptea trecerii dintre ani, când focurile de artificii fac spectacol pe cer. Pentru animalele de companie, în schimb, petardele și artificiile specifice perioadei aduc numai probleme. Acestea resimt mult mai puternic zgomotul iar urmările pentru sănătate pot fi extrem de grav. În plus, există riscul ca animalele să fugă cât mai departe de sursa de zgomot, ajungând să se piardă. Pentru a evita astfel de situații neplăcute, medicii veterinari vin în ajutorul nostru cu o serie de recomandări.

Dintre animalele de companie, câinii sunt cei mai afectaţi de zgomotele petardelor şi ale artificiilor care marchează Revelionul şi e de datoria stăpânilor să facă în aşa fel încât să le uşureze patrupezilor corvoada de a trece peste această perioadă.

Mulți câini ajung să se piardă în perioada aceasta, fie evadează de acasă, fie se smucesc și fug când sunt la plimbare pe stradă sau în pădure.

Totodată, și multe pisici se pierd, fug de acasă sau sunt extrem de stresate in zilele de sărbători. Pot ajunge la distanțe foarte mari de casă sau se pot ascunde zile în șir în același loc.

Cum îți protejezi animalul de companie de zgomotul de artificii

Cristi Cristea, medic veterinar: Pentru animale este un asalt. Lor le place predictibilitatea, iar în momentul în care la orice pas, în orice moment, se poate auzi o bubuitură sau se poate vedea o lumină puternică, pentru ele devine un stres care poate duce chiar și la moarte. Pot face un stop cardio-respirator de la acel atac de panică, iar acest lucru se poate solda chiar și cu moartea animalului.

Ce putem face noi este să evităm să scoatem animalele afară în acele ore, de la 22.00 până la 2.00 dimineața, când focurile de artificii și petardele sunt în toi.

De asemenea, să evităm să lăsăm animalele în curte, nesupravegheate, pentru că de multe ori se sperie și găsesc un loc prin care să fugă. Nu este doar faptul că le pierdem, dar ele fug și nu sunt atente, pot da mașini peste ele, pot cădea în canale și așa mai departe.

Dacă vorbim despre câinii de apartament, de preferat este să îi ținem într-o cameră cât mai izolată, cum ar fi baia, în care să punem un radio sau un televizor, o sursă de sunet. Să le lăsăm pur și simplu un fundal sonor, la o intensitate mai mare, dar care să nu-i deranjeze.

Bineînțeles, este recomandat să rămânem lângă ei, să le oferim recompense precum hrană sau jucăriile preferate, să interacționăm cu ei, să îi susținem, să le spunem că nu este nimic atât de grav și suntem lângă ei și este doar un lucru peste care trebuie să trecem.

Dacă avem căței care sunt obișnuiți să stea în cușcă, este recomandat să îi lăsăm în cușcă, dar tot sub supravegherea noastră. Este bine să le punem acolo o păturică, pentru că în momentele de panică ei își pot pierde conștiința și se pot lovi cu capul de gratii sau de pardoseala pe care leșină.

Un alt lucru pe care îl putem face este ca înainte de seara de Revelion să îi plimbăm prin locuri pe care ei nu le cunosc, să le stimulăm simțurile și să fie cât mai obosiți în noaptea dintre ani.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri