Sari la conținut

Personaje de epocă la uşa instituţiilor

Costumele au fost expuse în peste 20 de locaţii, de la instituţii publice, până la sedii de bănci sau la stadion. Iniţiatorii doresc atragerea publicului către spectacolele de teatru, într-o manieră unică în ţară.

„Mi se pare o promovare mult mai personală decât un afiş de teatru. Este ceva inedit", spune un localnic.

„Aşa poate că şi mai mulţi oameni o să se gândească puţin şi la cultură nu numai la bani", spune alt localnic.

Costumele au fost recuzita actorilor care au jucat la opera Garnier din Paris. Pe fiecare manechin de lemn pe care este aşezat costumul apare şi câte o descriere succintă a primelor spectacole în care a fost folosit şi locaţiile unde pot fi găsite şi celelalte costume.

Iniţitiva reprezentanţilor teatrului a fost apreciată de şefii institutiilor care acum sunt păziţi la intrare de personaje de epocă.

„E important să simtă oamenii această conlucrare între instituţiile de cultură din oraş, asta este cel mai important fiindcă totuşi suntem în slujba societăţii ca atare de ce nu să conlucrăm şi noi şi să avem programe interesante şi cred că sunt atrăgătoare pentru public", spune Demter Janos, managerul Muzeului Cinegetic Sfântu Gheorghe.

Cele 22 de costume au fost aduse la teatrul din oraş prin intermediul unei actriţe a instituţiei.

„Ea a intrat în posesia acestor costume prin licitaţie, ele au fost vândute de opera Garnier din Paris când a intrat în renovări şi este prima oară când au fost expuse la noi în ţară", spune Ana Popa, managerul Teatrului Andrei Mureşanu Sfântu Gheorghe.

Două dintre costumele expoziţiei vor fi folosite în piesa de teatru Tartuffe, pentru a pune în valoare lumea lui Moliere, specifică spectacolului ce va avea loc pe data de 4 februarie.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Dan Dascălu