Sute de căţei, sterilizaţi gratuit

Data publicării:
CATEI

De cu bună dimineaţă, o echipă de medici veterinari a început să bată din poartă în poartă pentru a-i convinge pe sătenii din Jichişu de Jos, o localitate situată la aproximativ 7 km de Dej, să îşi sterilizeze şi înregistreze câinii din gospodărie în registrul naţional de evidenţă a animalelor.

"Câinii de pe teren sunt aduşi la cabinet, şi ei se anesteziază, se pregătesc pentru intervenţia chirurgicală, se face intervenţia chirurgicală, după care se microcipează", a explicat Cornel Stoenescu, medic veterinar Fundaţia Vier Pfoten.

Operaţia durează aproximativ 20 de minute, iar seara, câinii sunt duşi înapoi, la stăpâni.

"Sterilizarea este medical importantă, este importantă social, prin sterilizare se previne abandonul, la ţară în general lumea mai creşte până la o anumită vârstă pui după care îi abandonează, îi duce lângă oraş, îi duce într-o piaţă unde e mai multă lume şi îi lasă acolo", a mai spus acesta.

Cum sterilizarea unui căţel costă cel puţin 100 de lei, localnicii nu s-au lăsat rugaţi prea mult, mai ales că scapă de această cheltuială.

"Am încercat să rezolvăm problema în comunele din jurul Dejului, pentru că noua lege cere sterilizarea animalelor cu stăpân până la 1 ianuarie 2015. Din păcate, populaţia nu are nici posibilitatea materială şi nici logistică pentru a rezolva această problemă", a precizat Stanca Trâmbiţaş, de la Asociaţia Anima Pro Terra Dej.

Membrii organizaţiei şi-au propus ca, până la sfârşitul lunii mai, să sterilizeze aproximativ 400 de câini din gospodăriile din Jichişu de Jos. Ulterior, acţiunea medicilor veterinari va continua şi în alte 10 comune din jurul oraşului Dej.

În ultimii 6 ani, printr-un program similar, au fost sterilizaţi aproximativ 1.500 de câini din Dej.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cine este Robert Fico, premierul împușcat după o ședință de guvern. Care este starea lui după ce a fost operat
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”