HOCHEI: Dunărea Galaţi, victorie spectaculoasă în prelungiri

Data actualizării: Data publicării:
dunarea

Dunărea Galaţi a reuşit prima victorie pe teren propriu în Liga Mol, după o răsturnare spectaculoasă de scor. S-a jucat în ritm alert în prima repriză, gălăţenii ratând câteva ocazii uriaşe de a deschide scorul, însă de fiecare dată s-a opus portarul oaspeţilor. Dunărea a beneficiat de o primă superioritate numerică la finalul reprizei, însă la cabine s-a intrat cu 0-0. Imediat după reluare, Dunărea a ratat o situaţie de unu contra unu prin Phil Bushbacher, iar ocazia s-a răzbunat câteva secunde mai târziu, când oaspeţii au marcat pe contraatac deşi erau cu un om mai puţin pe gheaţă. La mijlocul reprizei a doua, gălăţenii nu au reuşit să marcheze nici măcar în situaţie de 5 contra 3 pe gheaţă. Au făcut-o oaspeţii în primele secunde ale ultimei reprize, după ce Dunărea a rămas cu un om mai puţin pe gheaţă. Gălăţenii au încercat apoi să revină î

n meci, însă primul gol a venit când mai erau doar cinci minute de joc. Ede Mihaly a marcat dintr-un unghi imposibil într-un nou moment de superioritate pe gheaţă. Un minut mai târziu, americanul Phil Bushbacher a recuperat un puc în treimea adversă şi a egalat la doi, trimiţând meciul în prelungiri. Doar 30 de secunde au durat prelungirile, Dunărea reuşind să înscrie la prima acţiune în faţa porţii maghiare. Şutul lui Zoltan Pal a fost respins în faţă, iar Szabolcs Szocs a marcat golul victoriei.

Adam Hegyi, antrenor secund Fehérvári Titánok: "Suntem o echipă tânără, fără prea multă experienţă. Am primit acel gol cu cinci minute înainte de finalul meciului şi am început să tremurăm. Am pierdut pentru că adversarii au forţat şi au făcut un joc foarte bun".

Marius Trandafir, antrenor Dunărea Galaţi: "Este o victorie muncită, echipa şi-a dorit din primul minut până în ultimul minut să câştige. Felicităm băieţii pentru atitudinea de care au dat dovadă şi au luptat şi au crezut în şansa lor din primul până în ultimul minut".

Phil Bushbacher, jucător Dunărea Galaţi: "Cred că am făcut un meci foarte bun. Am jucat foarte bine în primele două reprize, am avut multe şuturi, multe ocazii, numai că nu am înscris. Ne-am şi blocat, dar a fost un joc de echipă, aşa că la final am fost suficient de norocoşi să reuşim golurile şi e o victorie uriaşă pe gheaţa noastră. Întotdeauna e plăcut să învingi acasă, aşa cum e şi acum".

Cu cele două puncte obţinute duminică, Dunărea a urcat pe locul opt în clasamentul Ligii Mol, iar gălăţenii vor juca următoarele trei partide pe teren propriu. Până atunci, însă, Dunărea va juca o primă dublă din campionatul intern, tot la Galaţi, cu Steaua Bucureşti.

reporter: Marius Ţuca
operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri