Sari la conținut

"Jocul Samurailor", campionat naţional în Bihor

Peste o sută de jucători de GO din ţară şi-au dat întâlnire în Băile Felix, unde se întrec într-un campionat naţional al celui mai frumos joc al minţii - aşa cum este considerat. Timp de patru zile, copii, tineri şi adulţi se duelează, folosind diverse strategii ca să obţină victoria. Vineri va fi lansat şi un manual de GO, cu explicaţii pentru înţelesul tuturor.

George Gigoi a început să joace Go când era în clasa a VI-a. În timp hobby-ul s-a transformat în pasiune pentru jocul care i-a adus mai multe premii naţionale.

"Am hotărât să mergem la antrenamente, eu şi fratele meu, şi a început să ne placă din ce în ce mai mult încât am început să mergem la cât mai multe concursuri şi să câştigăm cât mai mult posibil."

Adolescentul de doar 15 ani recunoaşte că practicarea GO-ului i-a dezvoltat gândirea şi i-a stimulat imaginaţia.

"- Cum l-ai descrie tu pentru cei care nu cunosc acest joc?
- Distractiv, competitiv; este un joc din care poţi sã înveţi multe, unul inteligent."

Printre cei prezenţi la competiţia din Bãile Felix s-a numãrat Denis Dobranis, care joacã Go de la patru ani. Perseverenţa şi munca depusã i-au adus nenumãrate premii, iar în varã va participa la Campionatul Mondial din Thailanda.

"Am fost vicecampion european, campion european, locul şapte la mondiale, campion naţional la sub 12 şi la sub 14 şi mai multe", spune Denis.

Pasiunea pentru GO este împărtăşită şi de alţi copii care preferă acest joc în detrimentul celor pe calculator.

"Este un joc chiar frumos în care în fiecare zi înveţi ceva nou şi ajungi că poţi juca cu oricine şi să ai şansa să câştigi. M-a ajutat să văd lucrurile cu alţi ochi", mărturiseşte Cătălin Beke.

Go este un joc antic de strategie, apãrut în China în urmã cu cel puţin 4.000 de ani. Pe o tablã cu 9, 11, 13 sau 19 linii verticale şi orizontale, jucãtorii trebuie sã aşeze piese negre şi albe în punctele de intersecţie. Obiectivul este ocuparea unei suprafeţe cât mai mari. Cu reguli foarte simple, GO poate fi jucat de oricine, la orice nivel.

Vasile Bunea, instructor de Go: "Jocul a fost unul pentru nobili şi pentru samurai. Chinezii l-au inventat, japonezii l-au perfecţionat, după 1900 a intrat şi în Europa, iar la noi prin anii '70."

Vasile Bunea a scris şi un manual de GO, cu explicaţii pe înţelesul copiilor. Instructorul îşi doreşte ca acest joc să devină materie opţională în şcoli: "Eu sunt profesor şi atunci am elaborat această carte exact după cum este cerinţa unui manual de orice fel."

Competiţia se va încheia duminică, atunci când va avea loc premierea câştigătorilor.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş