Sari la conținut

Obiceiuri culinare... online. În Timișoara, se comandă pizza, shaorma, ciorbe, preparate sârbești

Locuitorii Timișoarei preferă pizza, mâncarea orientală, mai ales shaorma, sau felurile tradiţionale româneşti, în special ciorbe, dar și preparatele cu specific sârbesc.

Dacă în urmă cu un an, vârful de comenzi de mâncare din Timișoara se înregistra seara, în prezent, majoritatea se înregistrează în timpul programului de lucru la birou. Cu cât vremea este mai răcoroasă sau ploioasă, cu atât cresc comenzile online, nu doar la serviciu, ci şi de acasă, după ora 17:00.

Vineri şi sâmbătă sunt zilele cu record de comenzi în Timișoara, iar lunea se înregistreză cele mai puţine, căci angajaţii preferă să mănânce la birou ce au gătit peste weekend, acasă.

Studiul a fost realizat de o platformă online de comenzi de mâncare, cu peste 450 de restaurante în portofoliu, din București, Timișoara și alte orașe ale țării.

Ce preferă, la restaurant, timișoreanul? Bucate tradiționale, mâncăruri bănățene