Sari la conținut

Corespondență de la Varșovia. Întărirea flancului Estic, prioritară la summitul NATO

ACTUALIZARE 19:10. Decizia Marii Britanii, a doua forţă militară a NATO după SUA, de a ieşi din Uniunea Europeană a constrâns Alianţa să-şi întârească legăturile cu UE. O reorientare despre care au discutat Sanda Nicola şi Oana Popescu, directorul Global Focus. 

ACTUALIZARE 18:00. Peste 2.000 de jurnalişti din toată lumea sunt acreditaţi la Summit-ul NATO de la Varşovia. Pentru ei a fost amenajat un inems centru de presă pe Stadionul Naţional din capitala Poloniei. Printre cei care transmit de acolo se numără şi Nicu Popescu, redactorul şef al Radio România Actualităţi, invitatul Sandei Nicola.

ACTUALIZARE 17:00. La Summit-ul de la Varşovia, unul din principalele subiecte este întărirea prezenţei militare a NATO pe flancul estic. Este o reacţie la ameninţarea tot mai mare pe care o reprezintă Rusia. Însă, în acelaşi timp, se pregăteşte şi primul Consiliu NATO - Rusia după anexarea Peninsulei Crimeea. Sanda Nicola şi Cristian Pantazi, redactorul-şef Hotnews au discutat despre relaţia complicată dintre Alianţa Nord-Atlantică şi fostul său duşman din perioada Războiului Rece, Rusia.

NATO şi UE sunt hotărâte să acţioneze toate pârghiile de care dispun - militare, economice şi politice - pentru a trece de criza care afectează Europa.

Blocul comunitar se va sprijini pe capacităţile de apărare ale Alianţei Nord-Atlantice în ceea ce priveşte ameninţările hibride, mai ales în ceea ce priveşte atacurile cibernetice. La rândul său, Uniunea Europeană promite fonduri suplimentare pentru apărare, oferind astfel NATO armele de care are nevoie pentru a asigura securitatea continentului european. 

Mai mult, acest summit este unul foarte important pentru România. SUA au anunțat deja că vor trimite în România un contingent de până la 1000 de militari, dotaţi cu echipamente de luptă, tancuri şi maşini blindate. Aceştia vor fi schimbaţi o dată la nouă luni. Decizia vine după ce preşedintele SUA Barack Obama a anunţat că va creşte de patru ori, până la 3,4 miliarde de dolari, bugetul alocat susţinerii securităţii în Europa. Militarii care vor ajunge în judeţul Constanţa fac parte dintr-o brigadă de 4000 de soldaţi americani care vor fi trimişi şi în alte ţări din Europa. În baza de la Mihail Koglăniceanu sunt acum 600 militari din infranteria marină care ajută la tranzitul trupelor dinspre şi înspre Afganistan.

Redactorul șef Hotnews Cristian Pantazi, care participă pentru a patra oară la un summit NATO, a declarat că pentru România summitul este pe același nivel de importamnță cu cel din 2008 din București și cu cel din 2014 din Țara Galilor. 

„Suplimentarea trupelor SUA trimise în România nu face parte formal dintr-un pachet NATO. Este făcută pe un acord bilateral și asta dovedește încă o dată importanța crucială a relației pe care România o oare cu SUA. Marea Britanie și SUA cei mai importanți parteneri ai României în ceea ce privește securitatea națională”, a spus Cristian Pantazi. 

La Varșovia, summitul a început cu o confirmare din partea secretarului General al NATO că preocuparea Alianţei este securitatea flancului estic.

În Estonia, Letonia, Lituania şi, aici, în Polonia, vom desfăşura prin rotaţie batalioane multinaţionale în fiecare dintre aceste ţări. De asemenea, vom transforma o brigadă românească într-una multinaţională, pentru a consolida prezenţa NATO pe flancul sud-estic. Vom întări şi sistemele defensive împotriva ameninţărilor cibernetice, a unor eventuale atacuri cibernetice şi atacuri cu rachete balistice din afara spaţiului euroatlantic”, a anunțat Jens Stoltenberg.

O componentă esenţială a consolidării NATO este o Uniune Europeană puternică, dar şi coperarea dintre alianţa militară şi blocul comunitar.

Avem o poziţie comună privind Rusia: UE a impus sancţiuni economice, iar NATO a realizat cea mai mare creştere a apărării colective de după încheierea Războiului Rece”, a atras atenția secretarul general al NATO. 

În același timp, Moscova este cu ochii pe summitul de la Varșovia. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin transmite că Rusia se aşteaptă ca la summitul NATO, bunul simţ să predomine.

Kremlinul a adăugat că este absurd ca oficialii NATO să vorbească despre orice fel de ameninţare care ar putea veni din partea Rusiei şi subliniază faptul că Moscova este gata să coopereze şi este deschisă dialogului.

Oficialii ruși nu au ratat ocazia de a acuza Alianţa Nord Atlantică de faptul că ridică o nouă Cortină de Fier, iar acest lucru ar putea degenera într-un conflict în toată regula.

La summitul NATO de la Varşovia vor fi prezenți 18 președinți, 21 de șefi de guvern, 41 de miniștri de Externe și 39 de miniștri ai Apărării.  

Alianţa Nord-Atalintică este formată din 28 de ţări. Ultima decizie de extindere a fost luată în 2015, prin invitarea Muntenegrului, stat al cărui steag a fost ridicat acum două luni la sediul NATO de la Bruxelles. După ratificarea acordului de aderare de către toate ţările aliate, NATO va număra 29 de membri.

Citiți și:
Relațiile dintre NATO și Rusia. Șase decenii în 99 de secunde
Premierul Bulgariei rămâne ferm: „La Summitul NATO tema flotei comune nu va fi discutată”
Liderul talibanilor ar fi fost ucis de SUA
Interviu. Bogdan Aurescu explică mizele negocierilor de la summitul NATO