Sari la conținut

Documentarul „Ouăle lui Tarzan”, în cinema: Omul-maimuță, o utopie științifică încercată de URSS

Realizarea unui hibrid între om și maimuță... Pare ceva de domeniul „SF”, dar de fapt acest experiment s-a intâmplat în URSS. În 1927, oamenii de știință sovietici au pus bazele primului institut de studiu al maimuțelor, în Abhazia. Regizorul Alexandru Solomon a mers pe urmele acestei utopii științifice și a găsit o lume fascinantă. Documentarul „Ouăle lui Tarzan” intră astăzi în cinematografe. Urmăriți un interviu cu regizorul Alexandru Solomon, la emisiunea „Ca-n filme”, duminică, de la 16:30.

Alexandru Solomon, regizor: Am aflat că mai există acest institut de Primatologie, primul din lume, înființat în Abhazia, în 1927 si că organizau un Congres de Primatologie și m-am dus acolo. Și m-am lipit cumva și de locul acela, și de oameni. În continuare au această linie de cercetare pe întinerire, care e relativ comică pentru că majoritatea șefilor institutului sunt oameni de peste 85 de ani. Te întrebi dacă au încercat și ei sau nu. În fine, nu am găsit elixirul. Dar am găsit o lume extrem de pasionantă și apropierea asta de maimuțe e în sine extrem de interesantă pentru că e o oglindă a omului, dar nu e, în același timp. M-am gândit că e interesant pentru orice om de pe planeta asta să se uite în ochii unor maimuțe și să vadă în ce măsură semănăm cu ele.

Citiți și: