Sari la conținut

Adolescentul care şi-a înjunghiat colegul a fost arestat

Adolescentul de 16 ani care şi-a înjunghiat miercuri pe holul şcolii colegul cu un an mai mare a ajuns astăzi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Băiatul este acuzat de tentativă de omor. Profesorii ştiau că băiatul avea probleme de comportament, pentru că au fost nevoiţi să cheme de mai multe ori poliţia.

ACTUALIZARE.  Prea periculos ca să rămână în libertate. Aşa l-au considerat judecătorii pe elevul de 16 ani care şi-a înjunghiat ieri un coleg pe holul liceului, la Râmnicu Vâlcea. Victima are traheea secţionată şi a fost transferată la o clinică de la Bucureşti în stare gravă.


 

Victima este internată la spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Medicii spun că starea de sănătate a elevului este gravă, dar stabilă.

După incidentul de ieri, conducerea liceului a decis exmatricularea agresorului.

Este un elev de 16 ani, cunoscut cu probleme de comportament. Și-a înjunghiat colegul cu un an mai mare. Scena s-a petrecut pe holul liceului unde învaţă cei doi.

Inspectoratului Şcolar încearcă, la rândul lui, să afle dacă profesorii au luat toate măsurile pentru a preveni incidentul, având în vedere că situația lui era cunoscută de poliție, dar și psihologul școlii.

Citiţi şi:  Bugetele multor şcoli şi licee nu pot asigura paza în şcoli