Sari la conținut

Ministrul Sănătăţii, despre cazul şcolii de la Piteşti

Pentru a putea face faţă mai bine unor cazuri de genul celor de la şcoala din Piteşti, măcar pe viitor, şcolile din România ar avea nevoie de psihologi specializaţi. Dar din multe şcoli lipsesc până şi cabinete medicale, spune ministrul Sănătăţii la emisiunea „În faţa ta”, care va fi difuzată duminică la ora 13.00.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: „Cazul de la Piteşti cred că e o problemă care ţine de mulţi factori, ţine de familie, de posibilitatea noastră ca societate de a ne îngriji de copiii care au o problemă sau alta. Şcoala este bineînţeles la fel ca spitalul - o oglindă a societăţii.

Medicina şcolară este una din provocările sistemului sanitar.

Lipsa psihologului dintr-o şcoală e o problemă gravă şi aş pune-o în acelaşi registru cu lipsa psihologului din multe alte instituţii”.