Sari la conținut

ANI: Șeful Consiliului Județean Gorj, în incompatibilitate. Reacția lui Ion Călinoiu

ACTUALIZARE. Șeful CJ Gorj spune că nu a primit fișa fiscală pentru banii primiți ca expert și de aceia nu i-a trecut în declarația de avere.

Pur și simplu nu sunt surprins. Este vorba de cei 800 de lei pe care i-am obținut în calitate de expert într-un proiect în parteneriat cu o instituție abilitată pe lângă ISJ de promovare a parteneriatului social pentru susținerea şi dezvoltarea învăţământului tehnic. A fost o simplă omisiune. Această omisiune de declarare a venitului din 2013 îmi aparține şi o voi justifica”, a spus Ion Călinoiu.

Întrebat dacă s-a gândit să dea acești bani înapoi, șeful CJ Gorj a spus: „Cui? Dacă mi-i cere cineva îi dau, dar i-am primit prin muncă banii aceia și nu sunt în stare de incompatibilitate.


Potrivit inspectorilor de integritate, Ion Călinoiu a fost „expert pe termen scurt în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (C.N.D.I.P.T.), în perioada 01 septembrie - 15 decembrie 2012, și expert pe termen scurt - expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social / expert consorțiul regional Sud-Vest Oltenia în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în perioada 01 iunie - 31 iulie 2013.”

De asemenea, șeful CJ Gorj nu a menționat în declarațiile de avere depuse la datele de 11 iunie 2013 și 12 iunie 2014 veniturile obținute în baza contractelor încheiate între acesta și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Astfel, spun inspectorii ANI, „au rezultat indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații”.

Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, Județul Gorj, pentru a verifica dacă Ion Călonoiu se face vinovat de fals în declarații.

Dacă raportul de incompatibilitate rămâne definitiv, Ion Călinoiu își pierde mandatul și nu mai poate fi numit sau ales într-o funcție publică timp de trei ani.