Sari la conținut

Consilieri prezidențiali despre criza siriană: Siria este în pericol de implozie

Gen. Ion Oprișor, consilier prezidențial, Departamentul Securității Naționale: Dacă se va merge pe această acțiune izolată, Federația Rusă acționează cu guvernul de la Damasc, coaliția internațională cu opoziția moderată, fără să aibă ca efect și acțiune coordonată Statul Islamic, se va ajunge la o implozie în ceea ce privește Siria. Se va ajunge la o separare a Siriei, o parte după regimul Assad, cealaltă eventual opoziția democratică. Ar trebui ca acțiunea militară să fie coordonată.

În momentul de față, NATO nu s-a implicat în ceea ce privește criza siriană. Prelungirea și extinderea, pentru că există pericolul de a se extinde în Irak, intensificarea migrației către statele occidentale, vor avea ca efect trecerea acestui subiect pe agenda alianței. Nu s-a ajuns în a se decide că este nevoie să se treacă la o acțiune militară din partea NATO, docamdată lucrurile sunt lăsate să se ajungă la o coodonare a celor două organizații care acționează, coaliția internațională și Federația Rusă.

Lazăr Comănescu, consilier prezidenţial, Departamentul de Politică Externă: Dincolo de efortul de a demantela asemenea organizații teroriste este foarte important să vedem în ce măsură și cum pot asemenea actori să se doteze cu atâtea mijloace, ele nu vin din senin. Este nevoie de un efort intensificat de indentificare a acestor surse și, de ce nu, de luarea unor măsuri pentru a se împiedica furnizarea unor astfel de mijloace. Este vorba despre protecția la nivel elementar a ceea ce înseamnă drepturile omului.

Gen. Ion Oprișor, consilier prezidențial, Departamentul Securității Naționale: Sub aspectul Securității Naționale, putem spune că, în prezent, reprezintă într-adevăr un risc pentru că această organizație este una teroristă. Prin urmare, trebuie tratată ca atare. România, alături de aliații, săi consideră statul Statul Islamic ca fiind o organizație mai periculoasă decât Al Qaeda. Sub acest aspect aș vrea să mă refer la două chestiuni. Este mult mai periculoasă decât Al Qaeda, în primul rând, prin resursele financiare pe care le are. În al doilea rând, ca urmare a infulenței ideologice pe care o manifestă în zonele de acțiune.

Având resurse financiare au și posibilitatea de a-și procura tehnica de luptă, una dintre cele mai moderne. Și pregătirea pe care au făcut-o. Statul Islamic nu s-a născut din 2011 către încoace. Statul Islamic are rădăcini, dacă nu mă înșeală memoria, încă din 1999. În această perioadă s-au pregătit, sunt și formațiuni care au aparținut și Al Qaeda, din acest punct de vedere și coroborat cu influența religioasă pe care încearcă să o manifeste în zonele respective au reușit să câștige teren, să câștige adepți și împreună cu tehnica cu care sunt înzestrați au reușit să ocupe teritorii întinse din Siria, dar și din Irak, merg și către nordul Africii.

Lazăr Comănescu, consilier prezidențial, Departamentul de Politica Externă: Se vorbește de nevoia unei strânse cooperări între UE și statele din regiunile limitrofe. Turcia joacă un rol important. Aceasta și explică de ce la ultimul Consiliu European s-a adoptat acel plan de acțiune comun cu Turcia. Pe de o parte, UE va sprijini Turcia în a gestiona refugiații sirieni aflați acolo, iar pe de altă parte, este evident că în orice negociere ceri ceva și dai ceva. Ideea unei atitudini mai receptive legată de evoluția mai accelerată a procesului de negociere dintre UE și Turcia este o cale de urmat. După cum și aspectele pe care le ridică partenerii turci, această facilitare a relaxării regimului de vize. Sunt parte dintr-un proces.

Gen. Ion Oprișor, consilier prezidențial, Departamentul Securității Naționale: Fluxul migratoriu, și aici avem în vedere în Siria, de exemplu, cele șapte milioane de persoane care au fost nevoite să se refugieze în alte zone mai liniștite ale Siriei, plus cele patru milioane care au plecat din Siria și care pe anumite căi se deplasează către Europa, chiar dacă, în momentul de față, România nu este o rută tangențială față de cea principală, mai devreme sau mai târziu acest flux migratoriu va reprezenta un risc, o vulnerabilitate și pentru România.

Citește și:
Consilieri prezidențiali despre criza siriană: România poate fi „o voce care contează”