Sari la conținut
News Alert

Cluburi din Capitală, alimentate cu alcool de contrabandă. Marfa venea din apartamentul unei pensionare

Multe din băuturile pentru care se plătesc sute de lei pentru suta de mililitri în cluburile din Bucureşti fuseseră cumpărate de patroni pe sub tejghea la numai o fracțiune din preţ. Furnizori erau membrii unei reţele care le făceau patronilor de cluburi oferte de nerefuzat. O şampanie care costă oficial, în magazin, peste 200 de lei putea fi achiziţionată de pe piaţa neagră la jumătate de preţ. Afacerea pornea dintr-un apartament situat în sectorul 4 al Capitalei. Poliţiştii s-au dus acolo în căutare de ţigări. Au găsit în schimb mii de sticle cu băutură.

Trei ore le-a luat poliţiştilor şi inspectorilor vamali doar să facă inventarul alcooului găsit în apartament. Nu mai puţin de 1.800 de sticle de şampanie fină, lichior şi coniac fără niciun act de provenienţă.

De fapt, unul dintre contrabandişti își depozitase marfa în apartamentul mamei sale. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că toate cele 1.800 de sticle fuseseră primite cadou din Spania şi Italia. De cealaltă parte, anchetatorii spun că el face parte de fapt dintr-o reţea condusă de Amet Metin, capul unei reţele mafiote din Dobrogea. Acesta are deschise mai multe dosare pe numele său şi a făcut deja închisoare pentru sechestrare de persoane. Este suspectat acum că ar fi pus bazele unei grupări care aducea alcool şi ţigări de contrabandă din Republica Moldova şi Bulgaria.

Se efectuează cercetări pentru infracţiunea de contrabandă cu ţigări şI alcool. La domiciliile lor au fost găsiţi şi 4000 de dolari şi 1500 de euro care au fost ridicaţi”, a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt la Poliția Capitalei.

Poliţiştii nu au stabilit deocamdată prejudiciul, dar au găsit sticle de băuturi cum nu au mai văzut până acum. Un exemplu ar fi un coniac vechi de 25 de ani, îmbuteliat în sticle din porţelan. Preţul unei astfel de băuturi depăşeşte 500 de euro.