Sari la conținut

Băsescu către Grindeanu și Lazăr: Mor copii. S-a dezincriminat abuzul în serviciu?

Fostul preşedinte Traian Băsescu intervine în criza vaccinurilor pentru copii şi susţine că sunt doar ”declaraţii idioate ale lui Liviu Dragnea şi ale ministrului Sănătăţii” în timp ce ar trebui ca unele persoane să fie acuzate de abuz în serviciu pentru lipsa vaccinurilor.

basescu la digi

”Domnule Sorin Grindeanu, domnule Augustin Lazăr, mor copii, mor, înainte de vreme, oameni bolnavi de cancer. Oare s-a dezincriminat abuzul în serviciu? (...) Nimeni nu este acuzat de abuz în serviciu pentru lipsa vaccinurilor pentru copii şi nici pentru lipsa din farmacii a citostaticelor de care depinde viaţa celor bolnavi de cancer. Totuşi, domnule Grindeanu, mor copii, mor oameni. Avem, în schimb, parte de declaraţii idioate ale lui Liviu Dragnea şi ale ministrului Sănătăţii. Sau, poate, abuzul în serviciu, ca sancţiune penală, este bun pentru vânătoarea selectivă şi nu prezintă niciun fel de interes a fi aplicat acolo unde chiar este cazul”,  susţine Băsescu, potrivit unei postări pe pagina de socializare.

Fostul şef al statului susţine că dreptul la ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental, iar omisiunea de a asigura vacinurile pentru copii şi medicamente pentru cei bolnavi de cancer ar fi un abuz în serviciu.

”Citez «Comisia de la Veneţia consideră (că) prevederile penale naţionale cu privire la abuzul în serviciu,....trebuie interpretate în sens îngust şi aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale,...şamd.»”, mai scrie Traian Băsescu care a invocat şi dreptul la ocrotirea sănătăţii prevăzut în Constituţie.

La rândul său, preşedintele PNL, Raluca Turcan, a afirmat, vineri, într-o postare pe Facebook, că poziţia lui Liviu Dragnea în legătură cu vaccinarea copiilor ”este vecină cu crima”, ea vizând declaraţia preşedintelui PSD potrivită căreia are ”foarte mari rezerve” în legătură cu obligativitatea vaccinării.

”Abordarea lui Liviu Dragnea în chestiunea vaccinării e vecină cu crima. Aceşti inconstienţi conduc România în 2017? O ţară întreagă ar trebui să-i răspundă că nu este vorba doar de asigurarea sănătăţii persoanei, ci de a unor întregi comunităţi, şi avem cazul concret al epidemiei de rujeolă. Dar Dragnea nu înţelege nimic din gravitatea situaţiei, acest domn trăieşte în Evul Mediu. Constituţia României precizează că «statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice»”,  scris Raluca Turcan.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, întrebat despre proiectul Legii vaccinării care a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, că are „foarte mari” rezerve în ceea ce priveşte obligativitatea vaccinării copiilor.

„Eu am foarte mari rezerve pentru a obliga, pentru a fi o măsură obligatorie. Vă spun sincer, am foarte mari rezerve aici”, a spus Liviu Dragnea.