Sari la conținut
News Alert

15.000 de șoferi amendați de Paște

De Paşte, distracţia şi drumurile lungi prin ţară i-au costat pe şoferi. În cele câteva zile de vacanţă, pentru cazare, mâncare şi amenzi, turiştii au plătit aproape 10 milioane de euro. Poliţiştii au bătut recordul sancţiunilor, peste trei în fiecare minut. Numărul accidentelor grave a scăzut la jumătate. Cele mai frecvente greşeli au fost încălcarea vitezei regulamentare şi consumul de alcool.

Văzute de jos sau din aer, drumurile ţării au arătat ca un furnicar în zilele de sărbătoare. Maşini care au circulat în toate direcţiile şi turişti grăbiţi să ajungă în locurile de cazare. Pe şosele s-au format ambuteiaje, şoferii şi-au pierdut răbdarea şi au început să facă greşeli. Aproape 15 mii de conducători auto au fost amendaţi, adică, peste trei în fiecare minut.

Comisar-șef Marian Măndescu: „Dacă ar fi să ne referim la principalele încălcări ale normelor rutiere în vigoare, mai mult de jumătate au fost pentru încălcarea regimului de viteză. Trebuie menţionat că din cele 650 de permise retinute, 300 au fost pentru depăpşirea cu peste 50 de km pe oră a limitei de viteză pe sectorul de drum pe care au fost depistaţi. Au fost depistate şi 83 de sancţiuni, cei care au condus după ce au consumat alcool. Și 77 de contravenţii în acest sens.

Rutele spre Moldova şi Bucovina, cele spre Valea Prahovei sau Braşov şi cele spre Oltenia şi Transilvania au fost cele mai aglomerate. Poliţiştii le-au supravegheat zi şi noapte şi au întocmit chiar un clasament al zonelor în care au dat cele mai multe amenzi.

Bucureştiul e primul pe listă, apoi urmează judeţele Neamţ, Suceava, Ialomiţa, Buzău şi Iaşi. Bărbaţii au fost cei care au încălcat legea cel mai des. Din zece sancţiuni, cel puţin opt au fost aplicate lor.

Potrivit datelor oficiale, cei peste 100.000 de turiști au cheltuit în 3 zile de vacanță peste 7 milioane de euro. Vor scoate din buzunare încă două milioane de euro ca să achite amenzile pentru abaterile rutiere.

În aceeaşi perioadă, în toată ţara s-au produs 61 de accidente în care 13 oameni şi-au pierdut viaţa şi 62 au fost răniţi grav. Numărul a scăzut cu aproape 50 la sută faţă de Paştele din 2016.