Sari la conținut

Profitul din paharul de 5 lei

Prima dificultate a unui om care vrea să se apuce de o afacere este de a găsi ideea. Iar o mare greşeală este de a căuta doar idei revoluţionare. Reinterpetarea şi adaptarea unor modele vechi la cerinţele zilei pot aduce un succes neaşteptat. Banala cafea stă la baza uneia dintre cele mai dinamice afaceri din România acutală. Doar că ea e făcută şi servită astfel încât să răspundă cerinţelor consumatorului grăbit de astăzi.

5 To Go” a devenit în doar 2 ani cel mai mare lanț de cafenea românească, fiind întâlnit în București, Iași, Constanța, Cluj, Ploiești, Pitești, Craiova, iar planurile de extindere se îndreaptă pentru perioada imediat următoare pentru Braşov şi Sibiu. Următorul pas este ieşirea pe pieţele externe, Polonia şi Cehia.

Brandul a crescut rapid şi datorită unei conjuncturi favorabile. În primele luni de la lansare TVA a fost redusă de la 24% la 9%, iar impactul a fost semnificativ. Odată cu profitul a venit şi interesul pentru marcă.

Franciza a avut cam 15 cereri în primele 48 de ore, şi în doi ani a devenit cea mai cerută pe teritoriul țării.

Fiecare dintre coffee shop-uri vinde lunar în jur de 23-24 de kilograme de cafea, dublu față de media din barurile și restaurantele din România.

Reportajul integral în video ataşat