STRATEGIE. Noi băuturi de la Coca-Cola

Data publicării:
coke_zero_800x654

Coca-Cola intensifică măsurile de restructurare pentru simplificarea structurii, în vederea creşterii profitabilităţii şi dezvoltarea unor noi băuturi, transmite Reuters, citată de News.ro.

coke_zero_800x654

Producătorul de băuturi răcoritoare s-a angajat să reducă suplimentar costurile cu 800 de milioane de dolari pe an, măsură care se adaugă unui plan de economisire a 3 miliarde de dolari.

Măsurile de reducere a cheltuielilor însoţesc un plan de separare de grup a majorităţii operaţiunilor de îmbuteliere, aceasta fiind una dintre cele mai mari schimbări strategice din ultimele decenii.

De la 1 mai, James Quincey va prelua funcţia de director general de la Muhtar Kent, care a pus în aplicare planul de separare a fabricilor de îmbuteliere din întreaga lume.

Compania încearcă să se transforme într-o afacere mai profitabilă, care se va concentra pe dezvoltarea de băuturi noi şi pe vânzarea de ingrediente partenerilor.

Între timp, schimbările au impact asupra rezultatelor financiare ale grupului. Coca-Cola a raportat marţi un profit de 43 de cenţi pe acţiune în primul trimestru, sub nivelul de 44 de cenţi anticipat de analişti.

Declinul volumului vânzărilor de băuturi răcoritoare şi fluctuaţiile cursului valutar au continuat să influenţeze negativ vânzările.

Veniturile au coborât cu 11% în primul trimestru,, schimbările structurale determinând 10% din declin.

Pe ansamblul anului, compania anticipează că profitul pe acţiune ar putea sădea sub aşteptările iniţiale.

Coca-Cola anticipează un declin de 1%-3% al profitului pe acţiune în acest an, comparativ cu estimarea iniţială de până la 4%.

Coca-Cola şi compania rivală PepsiCo încearcă să adauge în portofolii mai multe băuturi fără cola, pentru a se adapta tendinţei cumpărătorilor de îndepărtate de băuturile răcoritoare tradiţionale.

Consumul pe cap de locuitor de băuturi răcoritoare carbonatate din SUA a scăzut în 2016 la cel mai redus nivel din ultimii 31 de ani, potrivit publicaţiei Beverage-Digest.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri