Doi bărbați din Spania, suspectați că au furat sute de artefacte și oase umane vechi de 5.000 de ani. Cum au încercat să scape de vină

Data publicării:
artefacte recuperate în Spania
Printre cele 350 de obiecte recuperate se numără părți din mozaice romane, instrumente paleolitice și arme din secolul al XVIII-lea. Captură foto: guardiacivil.es

Poliția din Spania a descoperit sute de artefacte arheologice, inclusiv fosile marine, arme din secolul al XVIII-lea și fragmente de oase vechi de 5.000 de ani în două case din provincia Alicante, scrie CNN.

Peste 200 de fragmente de oase umane, unele dintre ele vechi de 4.000 și 5.000 de ani, au fost confiscate din cele două case, potrivit Gărzii Civile Spaniole.

Descoperirea a venit după o investigație care a durat mai multe săptămâni, din cadrul Operațiunii Osarium, în urma căreia poliția a descoperit ceea ce aceștia numesc a fi „una dintre cele mai mari colecții private ilegale” din Alicante.

Doi bărbați sunt sunt cercetați pentru însușire ilegală de bunuri cu valoare culturală, artistică, istorică sau științifică, se adaugă în declarație.

Poliția nu a găsit nicio documentație „care ar justifica deținerea” legală a artefactelor. Captură foto: guardiacivil.es
Poliția nu a găsit nicio documentație „care ar justifica deținerea” legală a artefactelor. Captură foto: guardiacivil.es

Plăcile de mozaic din perioada Imperiului Roman, instrumentele paleolitice din silex și armele istorice, inclusiv obuze de tun și o grenadă de fier, fac parte din cele 350 de artefacte arheologice recuperate.

Investigația a început în luna noiembrie după ce poliția a primit informația că într-o casă din micul sat Gata de Gorgos s-ar găsi rămășițe umane, scrie The Guardian.

După descoperirea inițială, proprietarul casei a cooperat cu poliția, autoritățile descoperind astfel o colecție mai mare ascunsă într-o proprietate din Denia, un oraș din apropiere.

Unul dintre suspecți a pretins că obiectele arheologice ar fi fost moștenite de la o rudă decedată

Ocupantul celei de-a doua case a pretins că obiectele arheologice descoperite acolo ar fi fost moștenite de la o rudă decedată, dar poliția nu a găsit nicio documentație „care ar justifica deținerea” artefactelor, potrivit declarației. Investigatorii, însă, au găsit niște caiete în care ruda decedată indicase de unde provin artefactele.

Garda Civilă din Spania a spus că încearcă să colaboreze cu oficiali ai departamentului cultural pentru a cerceta și cataloga obiectele.

„Studiul specialiștilor ar putea să ajute la datarea originii și contextului obiectelor, astfel crescându-le valoarea și, chiar, facilitând [descoperirea] de noi situri arheologice”, a declarat poliția.

Descoperirea vine la un an după ce 36 de obiecte de antichitate furate, recuperate de asemenea de Garda Civilă Spaniolă, au fost returnate Egiptului.

Obiectele, printre care se numără și statuete care înfățișează zeițe și vase antice, au fost confiscate din portul spaniol Valencia după ce au fost furate din siturile arheologice din care proveneau în 2014, potrivit Reuters.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri