Fondatorul Twitter donează 1 miliard de dolari pentru lupta împotriva noului coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
teanc de dolari rasfirat
Teanc de dolari. Foto: GettyImages

Fondatorul Twitter Jack Dorsey a anunţat marţi că va dona un miliard de dolari pentru a ajuta la combaterea pandemiei COVID-19, informează Agerpres, care citează AFP.

Într-o serie de tweet-uri, Dorsey explică că această sumă reprezintă 28% din averea sa. Pentru a obţine această sumă, va vinde treptat acţiunile unei alte companii pe care o deţine, Square, specializată în plăţi digitale.

"După rezolvarea acestei pandemii, banii vor fi direcţionaţi ceătre sănătatea şi educaţia fetelor, precum şi către venitul universal" a precizat miliardarul, a cărui avere este estimată de Forbes la 3.3 miliarde de dolari.

Jack Dorsey consideră aceste două domenii ca soluţii potenţiale pentru "problemele cu care se confruntă lumea".

Subiectul venitului universal trezeşte un interes reînnoit din partea multor politicieni şi a oamenilor de afaceri, în contextul în care criza economică generată de pandemie a trimis în şomaj milioane de oameni.

"Este o idee grozavă care trebuie testată", a apreciat Dorsey.

Fondurile vor fi alocate, în mod transparent, prin intermediul fundaţiei sale Start Small. Conform tabelului distribuit online, o primă subvenţie de 100.000 de dolari este destinată Fondului american alimentar.

Fondatorul Amazon şi cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, a anunţat pe Instagram în urmă cu cinci zile că a donat 100 de milioane de dolari băncilor americane de produse alimentare.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg şi soţia sa, Priscilla Chan, au donat 25 de milioane de dolari pentru cercetările destinate găsirii unor tratamente pentru combaterea noului coronavirus.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...