Un român din Marea Britanie a provocat un accident mortal pentru că a încurcat sensurile și a condus „ca în România”

Data publicării:
roman

Un român a provocat în Marea Britanie un accident grav de circulație, în care o femeie a murit, iar alte persoane au fost rănite, după ce a intrat cu mașina pe sensul invers de mers.

Viorel Grancea se afla la volanul unei mașini în care erau patru pasageri, toți români, și multe bagaje, când a lovit frontal un alt vehicul, pe A69. Anchetatorii au stabilit că, cel mai probabil, încurcase sensurile de mers și aplicase regulile din România.

În timpul procesului s-a stabilit că Viorel, în vârstă de 31 de ani, venise de doar două săptămâni în Marea Britanie, iar șofatul în această țară îi dădea bătăi de cap. De altfel, el a și declarat în timpul procesului că a avut o stare de confuzie și a condus „ca în România”, potrivit Daily Mail.

O femeie de 29 de ani, Alexandra Radvan, a murit în urma coliziunii, în timp ce o altă pasageră a fost rănită grav. La spital, în stare agravă, a ajuns și persoana care conducea cealaltă mașină.

Românul, care are multiple condamnări în toată Europa, a fost condamnat la 6 ani de închisoare în urma accidentului pe care l-a provocat în luna august.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri