Galerie Foto Sydney a ieșit din blocajul de 107 zile, 70% din populație s-a vaccinat. La miezul nopții, oamenii au mers la bere și la frizerie

Data publicării:
oameni in sydney
Sydney a ieșit din blocajul de 107 zile. FOTO: Getty Images

Orașul australian Sydney a ieșit din cele 107 zile de blocare, iar restricţiile anti-COVID-19 au fost relaxate, după ce obiectivul de vaccinare cu doză completă a 70% din populația peste 16 ani a fost atins.

Oamenii au făcut coadă la pub-uri și magazine care au deschis luni la miezul nopții special pentru această ocazie. Unii și-au vizitat rudele și prietenii. Regulile Covid au interzis vizitele și călătoriile pe o rază mai mare de 5 kilometri, multe familii fiind în imposibilitatea de a se întâlni.

Acum, cele mai multe restricții au fost relaxate pentru persoanele vaccinate cu doză completă.

Sydney a ieșit din blocajul de 107 zile. FOTO: Getty Images
Sydney a ieșit din blocajul de 107 zile. FOTO: Getty Images

Oamenii pot sta împreună la cafenele și restaurante și pot merge în sălile de sport, la biblioteci sau piscine. Imediat după ieșirea din blocaj, s-au format cozi lungi la frizerie și la saloanele cosmetice.

"Oamenii sunt gata să iasă, să se așeze la o bere, să-și vadă prietenii, să meargă în club. Este cea mai bună zi de luni. Uitasem de mirosul de bucătărie. Este minunat", a povestit proprietarul unui restaurant pentru BBC.

Sydney şi Melbourne, cele mai mari oraşe ale Australiei, precum şi capitala Canberra, au fost în lockdown timp de mai multe săptămâni pentru a stopa răspândirea variantei Delta, care a împins economia ţării în cea de-a doua recesiune din ultimii doi ani.

Autorităţile din aceste oraşe au renunţat la planurile ce vizau eliminarea completă a virusului şi doresc de acum să ridice gradual restricţiile, pe măsură ce rata de vaccinare a populaţiei adulte va atinge pragurile de 70%, 80% şi 90%.

Australia a fost ferită de efectele devastatoare ale acestui virus pentru mare parte din acest an, până când un al treilea val de infectări, alimentat de varianta mult mai contagioasă Delta, s-a răspândit în partea sud-estică a teritoriului său.

Totuşi, statisticile asociate pandemiei de coronavirus sunt destul de mici în această ţară cu o populaţie de aproximativ 25 de milioane de locuitori: 120.000 de cazuri şi 1.381 de decese.  

Statele australiene cu foarte puţine cazuri de COVID-19 au anunţat că îşi vor păstra închise graniţele cu New South Wales şi Victoria chiar şi după ce ratele de vaccinare vor ajunge la 80%, din cauza îngrijorărilor conform cărora o redeschidere precipitată ar putea să ducă la suprasaturarea sistemelor lor de sănătate. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri