Cele trei scenarii pentru aderarea României la Schengen. Europarlamentar român: „Șansele au crescut simțitor”

Data actualizării: Data publicării:
Semn rutier la intrarea în Schengen
Există discuţii privind organizarea unui Consiliu JAI extraordinar spre finalul lunii decembrie, unde ar urma să se analizeze aderarea României la Schengen în două etape. Foto: Profimedia Images

România dispune în acest moment de „trei variante posibile” pentru a obține o decizie favorabilă aderării la spațiul Schengen până la finalul acestui an, a precizat europarlamentarul Victor Negrescu. Conform lui Negrescu, șansele aderării României în Schengen „au crescut simțitor” chiar dacă, în urmă cu doar câteva zile, același europarlamentar nota că „șansele sunt mai mici decât anul trecut”.

Surse guvernamentale de la Bucureşti au anunţat săptămâna trecută că la Consiliul JAI de pe 4-5 decembrie nu va exista un vot privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, deşi posibilitatea unui astfel de vot era prevăzută în agenda provizorie a reuniunii, informează Agerpres.

Sursele citate au mai precizat că există discuţii privind organizarea unui Consiliu JAI extraordinar spre finalul lunii decembrie, unde ar urma să se analizeze aderarea României la Schengen în două etape, prima fiind cu intrarea frontierelor aeriene în spaţiul european de liberă circulaţie, din martie 2024.

Între timp, un document public al Consiliului de vineri referitor la reuniunea dedicată afacerilor interne de marţi nu mai menţionează un posibil vot referitor la o „decizie a Consiliului privind aplicarea deplină a acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria”, ci doar o discuţie despre stadiul în care se află dosarul („state of play”).

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Varianta 1, pe care personal o propun şi am susţinut-o în discuţiile mele de la Viena şi cu oficialii europeni, presupune o aprobare tacită a intrării României în spaţiul Schengen printr-un vot în cadrul reuniunii ambasadorilor statelor membre UE şi validarea sa în orice Consiliu UE care ar avea loc până la finalul anului. Această formă ar evita ca tema să fie intens discutată, iar guvernul de dreapta din Austria să aibă ocazia de a politiza din nou subiectul”, a precizat europarlamentarul român Victor Negrescu într-o postare publicată pe Facebook.

A doua variantă este considerată de Negrescu drept una „mult prea riscantă”.

„Varianta 2, mult prea riscantă pentru că presupune o politizare a subiectului, implică o discuție și un vot fie în Consiliul de Afaceri Externe din 11 decembrie, fie în Consiliul European. Există riscul ca în această variantă executivul din Austria să simtă nevoia de a-și apăra insistent punctul de vedere transformând tematica într-o miză electorală în raport cu ambițiile sale europene”, a spus europarlamentarul român.

A treia variantă este, de asemenea, „evaluată de instituțiile europene” și presupune un Consiliu UE extraordinar care să aibă pe ordinea de zi inclusiv acest subiect.

„Este varianta posibilă dacă executivul din Austria va insista cu revendicări adiționale, precum menținerea unor controale suplimentare la frontieră, garanții privind securizarea frontierelor sau un mecanism de aderare specific pentru Bulgaria și România”, a spus Negrescu.

Oricare dintre aceste variante depinde însă și de evoluția politică din Olanda/Țările de Jos, țară care se confruntă în prezent cu dificultăți în crearea unei majorități guvernamentale, după victoria extremei drepte la ultimele alegeri generale.

„Ne putem aşteptam ca premierul în exerciţiu, Mark Rutte, candidat la şefia NATO, unde are nevoie de sprijinul ţărilor noastre, să susţină ridicarea veto-ului aplicat Bulgariei", a considerat Negrescu, după ce experții olandezi au întocmit un raport „preponderent pozitiv” privind statul de drept din Bulgaria.

„În acest context general, dar și în raport cu discuțiile pe care le-am avut recent în Austria și cu reprezentanții instituțiilor europene la cel mai înalt nivel, șansele României de a adera la spațiul Schengen, mai ales în formula accederii etapizate, au crescut simțitor. Invit astfel pe toți cei care caută să politizeze subiectul să acționeze cu prudență și diplomație, și să ajute în mod dezinteresat astfel încât acest obiectiv central al României să fie îndeplinit”, a mai spus Negrescu.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri