Sari la conținut

Emil Hurezeanu: Această hartă intensificată a unei repetiții de război poate să explodeze oricând printr-un accident

Rusia a reușit până acum, în două-trei planuri ofensive tactice, să își profileze strategia, care înseamnă refacerea fostului spațiu imperial rusesc pre-sovietic sau sovietic, cu niște radiații care dau să se înțeleagă că Moscova e gata să pună sub semnul întrebării ordinea de drept internațională, de la sfârșitul războiului rece, la care a contribuit, pe care a făcut-o posibilă prin încălcări abuzive fără sfârșit”, a spus Emil Hurezeanu, la emisiunea „Jurnalul de seară”.

Citiți și Exerciţii NATO în Marea Neagră şi Europa

Probabil dorește să folosească momentul acesta de cumpănă în care se află Europa, care nu și-a revenit din criza economică, în schimb a căzut într-o criză politică intramuros, care este criza care la un moment dat poate să pară și o formă de revenire a statului național în forță. Dar cum revine statul național... pe ruinele unei conștiințe europene destul de zbuciumate? Revine cu problemele vechi, cu forțe centrifugale, cu separatisme. Rusia folosește această șansă, pentru că este vechea șansă pe care diplomația rusă o cunoaște de mult când are de-a face cu adversarii europeni, nu neapărat americani. Și care este această șansă? Nu putem lucra, lupta, împotriva tuturor, Occidentul e mare și puternic, îi luăm pe rând, pe verigi, și acolo îi fezandăm. E un succes, aparent”, a mai spus jurnalistul.

Citiți și Un avion rusesc a spionat fregata Regina Maria, în timpul exercițiilor din Marea Neagră

Problema care astăzi, ieri, mâine, e absolut neliniștitoare este repetiția generală de război. Care se întâmplă la granița dintre mai multe țări europene – Polonia, țările baltice și Rusia, coborârea armamentului și a trupelor din Arctica, dar și cu o proiecție de aplicații în zona arctică, transformarea Mării Negre în scena unor jocuri de război – sigur, virtuale – dar în care sunt și multe fregate, se trage cu muniție de război, un avion IL-20 de cercetare se uită deasupra fregatei Regina Maria să vadă ce se întâmplă. Toate astea asigură o stare de tensiune, pe fundalul transformării Crimeii într-o fortăreață nucleară, cu arme foarte moderne. Tensiuni care pot să explodeze oricând, să se transforme într-un cocktail exploziv ca urmare a unui accident, printr-un accident. Și NATO face la fel, marele marș pleacă de undeva din Renania-Palatinat și se îndreaptă spre granițe cu 100 de blindate, 500 de tancuri și cu nu știu ce... Această hartă intensificată a unei repetiții de război e foarte periculoasă”, a punctat Emil Hurezeanu.

Citiți și Flota Nordului, în stare de alertă la ordinul lui Vladimir Putin