(P) Join Cyber Brașov

Data actualizării: Data publicării:
Advrt_780x440

Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Centrul Național Cyberint, Atos Convergence Creators SRL și Universitatea „Transilvania” Brașov lansează pe 11 mai 2021 Brașov Cyber HUB (Bv-CyH). Înscrie-te în comunitate!

Misiunea Bv-CyH este să creeze un ecosistem în domeniul securității cibernetice și a tehnologiilor avansate, bazat pe utilizarea resurselor comune ale membrilor fondatori și pe atragerea și implicarea partenerilor strategici. Impactul vizat este regional, național și european.

Direcțiile prioritare pe care Bv-CyH își propune să acționeze sunt următoarele:

I. Educație și conștientizare, axate pe următoarele categorii de utilizatori: învățământ gimnazial, preuniversitar și universitar, precum și a profesioniștilor ITC. Demersurile de conștientizare se vor concentra asupra angajaților din instituții publice, operatori de infrastructuri critice, companii și alți potențiali beneficiari cheie.

II. Organizarea de evenimente dedicate securității cibernetice și tehnologiilor avansate: competiții, exerciții dedicate, conferințe, punerea la dispoziție a unei infrastructuri dedicate;

III. Ecosistem de inovare: stimularea potențialului de inovare local și național prin programe specifice de mentorat, incubare, accelerare și acces la finanțare, în scopul generării de valoare adăugată și transferului către piață.

Bv-CyH colaborează deja cu următoarele companii de profil pentru susținerea ofertei educaționale și de evenimente dedicate: Orange România, Bit Sentinel, Palo Alto Networks Romania și CISCO România, fiind în discuții și cu alte companii.

Odată cu inaugurarea Bv-CyH, va fi lansată o platformă web care să cuprindă toate informațiile relevante și care să faciliteze promovarea funcționalităților acestuia. Totodată, vor fi făcute publice primele programe educaționale de profil și anunțate primele evenimente organizate sub egida Bv-CyH în parteneriat cu companiile de profil.


Link pagina de Facebook:
https://www.facebook.com/BVCYH-104073801860902

Facebook live event: https://fb.me/e/27Q55ZmF5?ti=wa

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri