Sari la conținut

Răzvan Lucescu s-a înțeles cu Petrolul Ploiești și va semna marți

 

Dacă nu va apărea nimic neprevăzut, Lucescu jr. va semna în cursul zilei de marţi cu gruparea ploieşteană şi va fi prezentat oficial într-o conferinţă de presă, potrivit digisport.ro.

Cosmin Contra s-a despărţit azi de Petrolul Ploieşti, grupare pe care a antrenat-o în ultimul an şi jumătate. El a devenit antrenorul echipei din prima ligă spaniolă Getafe, unde evoluează atacantul român Ciprian Marica.

Răzvan Lucescu, 45 de ani, a preluat El Jaish în iunie 2012 şi în primul sezon a încheiat campionatul pe locul trei. A câştigat singurul trofeu din palmaresul clubului, Cupa Stelelor, şi a ajuns cu echipa în şaisprezecimile Cupei Campionilor Asiei.

Chiar dacă a fost înlocuit de la conducerea tehnică a echipei, Lucescu a rămas în legătură permanentă cu cei de la El Jaish, care l-au consultat în mai multe probleme. În Qatar, Răzvan Lucescu a avut un contract de un milion de euro pe sezon.

Răzvan Lucescu le-a mai antrenat în carieră pe FC Braşov, Rapid şi El Jaish. Acesta a mai fost şi selecţionerul României în perioada 2009-2011.