Liviu Dragnea, audiat la DNA. Deputatul Andrei Dolineaschi, urmărit penal

Data publicării:
DRAGNEA VESEL agerpres

Actualizare 16.10.

Liviu Dragnea a ieșit de la DNA, unde a fost audiat în calitate de martor. 

„Am fost chemat la DNA să dau o declarație în calitate de martor în dosarul domnului Mircea Govor, ceea ce am și făcut. Ceea ce am avut de spus am spus procurorului, nu mai declar nimic în plus. Puteți să întrebați procurorii. Am fost chemat pentru că am fost într-o funcție publică într-un anumit moment. (...) Este un coleg de partid și îmi pare rău pentru orice coleg care ar ajunge într-o astfel de situație”, a spus Liviu Dragnea după audieri.


Liviu Dragnea a ajuns în urmă cu puțin timp la sediul DNA. În același dosar, procurorii anticorupție au început urmărirea penală pe numele deputatului PSD Andrei Dolineaschi.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul: DOLINEASCHI ANDREI, deputat în Parlamentul României şi la data faptelor secretar general al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu privire la săvârşirea a două infracțiuni de complicitate la folosirea influenței sau autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

1.1 În perioada august-octombrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, a făcut demersuri, prin intermediul suspectului Dolineaschi Andrei (secretarul general al aceluiaşi partid), pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (A.J.F.P.), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.

Procedând în această manieră, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare.

1.2 În perioada septembrie 2013-martie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile a procedat în aceeași manieră și în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligențe pe lângă aceleaşi persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca acesta fie promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere sau de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în cadrul A.J.F.P. Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.

Concret, ajutorul dat de suspectul Dolineaschi Andrei a constat în: 

- solicitarea și obținerea unor documente cu caracter confidențial de la persoane cu funcții de decizie în cadrul ANAF ce au fost transmise ulterior inculpatului Govor Mircea Vasile,

- transmiterea solicitărilor pe care inculpatul Govor Mircea Vasile le făcea în sensul arătat mai sus, către factorii de decizie din cadrul ANAF, 

- punerea în legătură directă a inculpatului Govor Mircea Vasile cu factorii de decizie din cadrul ANAF etc.)

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. 

Suspectului Dolineaschi Andrei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” 

Dosarul lui Mircea Govor

Mircea Govor, vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare și președinte al organizației județene PSD, a fost reţinut miercuri seară de procurorii anticorupţie din Bucureşti.

Acesta este acuzat de șantaj în formă agravată şi folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite, se arată într-un comunicat al DNA.

Mircea Govor este vizat de această achetă în urma amenințărilor făcute la adresa membrilor PSD Satu Mare cu funcții de conducere în instituții publice.

Într-o şedinţă de organizare a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, Mircea Govor le cerea funcţionarilor, directorilor de şcoli sau de instituţii publice să aducă la urne oameni care să-l voteze pe Victor Ponta. Înregistrarea şedinţei a apărut pe internet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri