Traian Băsescu: În USL este o luptă pentru a decide cine e „jupân” în alianță

Data publicării:
BASESCU SUMMIT MARTIE 2012 MFAx 1

Nu ştiu care să pună comisia sub control, vă daţi seama ce plăcut ar fi un partid să iasă să spună concluziile - "În concluzie, se sesizează Parchetul". Nu mai bine, dacă sunt cinstiţi, şi nu vor să facă un joc politic şi vor să afle adevărul, nu mai bine fac o plângere la Parchet, acum?", a declarat președintele Băsescu, miercuri seara, într-o emisiune televizată.

Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că terenul din Călăraşi a fost achiziţionat cinsitit, fiind vorba despre o afacere de familie. El a menţionat că nu şi-ar fi permis ilegalităţi şi că, de fapt, USL în ansamblu face un joc politic. CEC Bank a fost aleasă întrucât este singura bancă ce finanțează agricultura, a explicat președintele. El a dezvăluut că familia sa ar dori să mai achiziţioneze teren până la 500 de hectare, pentru a face rentabilă şi achiziţia de maşini agricole în leasing.

Șeful statului a precizat, însă, că nu va ieşi din politică şi nici nu va cultiva singur acest pământ.

Preşedintele a arătat că s-a consultat cu mai mulţi agricultori şi oameni din domeniu, nu doar cu consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, dar nu le va spune numele, pentru că, probabil de a doua zi se face o comisie de anchetă şi pentru ei.

„Astea-s vremurile, văd că e o comisie la Senat, se mai face una cu Camerele reunite, notarii au făcut şi ei o comisie (..) Cred că şi ăştia, Uniunea Compozitorilor, trebuie să facă o comisie, pentru că, prin lanul de grâu care a răsărit, cântă greieri, şi mai trebuie o comisie, să vedem de ce cântă greierii pe tarlaua familiei Băsescu", a spus şeful statului.

Cine e jupân în USL?

Preşedintele a repetat părerea sa, enunțată în mai multe rânduri, că USL nu se va rupe, dar a apreciat că acum are loc în interior o luptă, pentru a se vedea „cine este jupân în alianţă”. În context, el a spus că „Ponta este mai lipsit de caracter decât Antonescu, vrea să pară întotdeauna stăpânul inelelor".

„Vor merge împreună, pentru că este o miză, şi anume PSD ar fi foarte mulţumit dacă referendumul pentru revizuirea Constituţiei va avea loc odată cu prezidenţialele, pentru a diminua puterile preşedintelui în aşa fel încât să pună la Cotroceni o maimuţă şi la Palatul Victoria să fie preaputernicul premier", a comentat Traian Băsescu.

În opinia preşedintelui, acesta este motivul pentru care PSD pune problema refrendumului pentru funcţia prezidenţială simultan cu revizuirea Constituţiei.

Pactul, încă în analiză

Întrebat despre faptul că declara, în urmă cu o vreme, că analizează dacă pactul de coabitare a fost încălcat de premier, existând posibilitatea să îl denunţe, președintele a spus, râzând, că nu a terminat încă analiza.

„Ce să spun despre pactul ăsta? Stăm în Constituţie, în legi, în cooperarea instituţională. Ce să mai spun despre el?", a comentat preşedintele Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a povestit că a vorbit recent cu un cadru universitar, de la o universitate de Drept din Bucureşti, care are un ciclu de trei conferinţe la Sorbona, unul din puncte fiind pactul de coabitare dintre preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului, la catedra de drept constituţional de la Sorbona.

 „E o noutate constituţională absolută (...) Era o şansă uriaşă pentru Ponta să facă un doctorat pe acest pact de coabitare, pentru că sigur nu ar fi putut fi plagiat, pentru că este unic în istoria Uniunii Europene, un pact de coabitare. Francezii au avut tradiţională coabitarea, dar fără să fie un document scris", a spus Băsescu.

Şeful statului a mai spus că cine va face un doctorat pe pact, sigur nu va putea fi acuzat de plagiat.

 „O idee pentru Ponta, poate îşi reface titlul de doctor”, a menţionat Traian Băsescu.

El a mai arătat că nu are cum să îl ierte pe premier pentru că, „aşa cum a furat ştiinţă altora şi şi-a însuşit-o, aşa fură adevăruri în guvernare".

"Omul ăsta minte minte ori de câte ori are ocazia, şi o să vedeţi, când e într-o situaţie dificilă, minte şi mai mult", a mai spus Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...