Parchetul militar refuză să ancheteze cazul Vişinescu

Data publicării:
alexandru visinescu bloc

 

Parchetul General este acum condus de Tiberiu Niţu, Secţia de Urmăriri Penale este coordonată de procurorul Bogdan Licu, iar secţia este condusă de procurorul Camelia Sutiman.

IICCMER a trimis către procurori prima sesizare privindu-l pe torţionarul Alexandru Vişinescu. Sesizarea penală a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. De anchetarea torţionarilor se va ocupă însă Parchetul General prin Secţia de Urmăriri Penale, scrie Mediafax.

Polonia, Ungaria, Israel şi Germania au demarat după al doilea război mondial adevărate campanii de identificare a torţionarilor nazişti. După 20, 30 sau chiar 70 de ani, ofiţerii nazişti consideraţi responsabili de crime odioase împotriva evreilor sunt şi acum identificaţi, anchetaţi, judecaţi şi trimişi după gratii.

Polonia are un parchet specializat pentru anchetarea torţionarilor iar crimele acestor nu se prescriu.

În Ungaria, în iunie 2013, procurorii maghiari l-au pus sub acuzare pe Laszlo Csatary, de 98 de ani, un fost ofiţer de poliţie care a abuzat evrei şi a ajutat la deportarea lor către lagărele naziste.

În România, şeful parchetelor militare spune că infracţiunile torţionarilor s-ar fi prescris, însă este contrazis de o lege din 2012 care spune că infracţiuni precum genocidul, omorul deosebit de grav nu se prescriu. Parchetul militar şi-a declinat competenţa şi a trimis plângerea penală la Parchetul general, condus de Tiberiu Niţu.

Săptămâna trecută, Traian Băsescu a spus că torţionarul Alexandru Vişinescu trebuie să răspundă în faţa legii pentru faptele pe care le-a comis.

Alexandru Vişinescu este acuzat că, în perioada 1957-1963, cât a fost comandant al penitenciarului din Râmnicu Sarat, ar fi supus deţinuţii politici unui tratament inuman.

Printre cei care au murit în închisoarea de la Râmnicu Sărat se numără fostul lider ţărănist Ion Mihalache, Victor Rădulescu Pogoneanu și Constantin Pantazi, ministru al Apărării în perioada 1942 - 1944.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri