Proteste faţă de islamizarea Marii Britanii, la Newcastle

Data publicării:
proteste uk

Mitingul extremei-drepte era programat de mai multe luni, în semn de protest faţă de deschiderea unei şcoli islamice la Newcastle. Participanţii au profitat însă de ocazie pentru a-şi manifesta indignarea faţă de atacul de la Londra.

„Grupurile criminale musulmane ne omoară soldaţii şi spun că urăsc această ţară. Ţara noastră îi primeşte, iar ei ne fac asta”, spune un protestatar.

Poliţia a fost nevoită să intervină pentru a separa protestatarii provenind din grupări rivale.

Printre demonstranţi au fost şi câţiva musulmani.

„Eu sunt loial. Dacă eşti loial ţării tale, nu faci nimic rău împotriva ei. Şi, ca musulman, dacă vezi ceva rău în jurul tău, trebuie să iei atitudine”, spune Abdul Salaam, un musulman din Newcastle.

După asasinarea militarului Lee Rigby, atacurile verbale sau fizice împotriva musulmanilor s-au înmulțit. Nici moscheile nu au fost ocolite de incidente. Extremiştii au avertizat că protestele vor continua. Cea mai importantă grupare, Partidul Naţional Britanic, a anunţat că va organiza un miting de proporţii, la 1 iunie.

Criminalul de la Londra, fidel al-Qaida

Asasinul soldatului britanic a fost arestat în 2010, în Kenya, după ce a fost acuazat că ar fi participat la un complot „de inspiraţie Al-Qaeda”. Acela a fost momentul în care britanicul de origine nigeriană a intrat în atenţia serviciilor de informaţii de la Londra. Crima de la Londra are ecouri şi la Newcastle, unde mii de oameni au ieşit pe străzi.

Mitingul extremei-drepte era programat de mai multe luni, în semn de protest faţă de deschiderea unei şcoli islamice la Newcastle. Participanţii au profitat însă de ocazie pentru a-şi manifesta indignarea faţă de atacul de la Londra. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri