Ucraina nu va mai semna Acordul de asociere cu UE, cred diplomații europeni

Data publicării:
viktor ianukovici - resized - mfax-1

Diplomații europeni au renunțat la speranța că Ucraina va semna Acordul de asociere la summitul de la Vilnius de la sfârșitul lunii.

Foto: Viktor Ianukovici, președintele Ucrainei

Vestea vine după ce autoritățile ucrainene l-au acuzat pe Serhi Vlasenko, avocatul fostului premier Iulia Timoșenko, aflată în închisoare, de violență domestică într-un caz ce ar putea să îl trimită pe acesta în spatele gratiilor, relatează EUobserver.

Această evoluție este foarte importantă, pentru că o misiune a Parlamentului European urmează să spună la Bruxelles dacă Ucraina a făcut sau nu progrese în combaterea „justiției selective”. În plus, peste o săptămână miniștrii de externe din UE trebuie să ia o decizie finală legată de semnarea pactului la summitul din Vilnius, din 27 noiembrie.

„Mi-au activat cazul ca un alt exemplu clar de justiție selectivă”, a spus Vlasenko. În opinia sa, este pur și simplu o mișcare care să oblige Parlamentul European să dea un verdict negativ, ceea ce l-ar ajuta pe președintele ucrainean să dea vina pe un eșec la Vilnius pe tabăra europeană. 

„Suntem siguri că nu se va semna nimic”, a spus un diplomat european. „Cazul Vlasenko este menit să influențeze raportul PE. Astfel, încearcă să provoace UE să dea prima lovitura în jocul vinovăției pentru nesemnare”, a explicat el. 

Potrivit diplomatului, președintele ucrainean probabil se va duce la Vilnius să semneze câteva acorduri mai puțin importante.

Diplomatul a notat că mai multe personalități din UE, cum ar fi președintele lituanian, și-au schimbat în ultimele zile retorica față de Ucraina. Mesajul anterior al UE era acela că dacă Ucraina nu semnează tratatul de la Vilnius, va cădea, pentru totdeauna, în sfera de influență rusă. Însă declarațiile recente arată că nu ar fi un dezastru dacă tratatul ar fi semnat mai târziu. 

Ieri, presa rusă scria că Rusia şi Ucraina sunt implicate într-un nou război al gazelor. Potrivit cotidianului Komersant, Ucraina nu va relua importul de gaze ruseşti anul acesta.

La summitul de la Vilnius, Republica Moldova ar urma să semneze acordurile de apropiere cu UE. Rusia a amenințat de mai multe ori autoritățile de la Chișinău pe tema semnării acordurilor și a impus un embargo pe importurile de vin moldovenesc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri