50 de ani de la asasinarea lui JFK. Al 35-lea preşedinte al SUA a fost împușcat la Dallas

Data publicării:
obama

Pe întreg cuprinsul Statelor Unite, steagurile vor fi coborâte în bernă şi vor avea loc slujbe de comemorare. Membru al unei familii cu o îndelungată tradiţie politică, John Fitzgerald Kennedy a fost unul din cei mai tineri preşedinţi ai SUA, avea numai 43 de ani când a fost ales la Casa Albă şi totodată unul din cei mai iubiţi lideri ai Americii.

Pe 22 noiembrie 1963, JF Kennedy și soția lui, Jacqueline, traversau cu limuzina centrul orașului Dallas împreună cu guvernatorul statului Texas și partenera acestuia. Pe marginea străzilor mulțimea îl aclama pe președinte.

Apoi, la 12.30, s-au auzit trei focuri de armă. Primul și-a ratat ținta şi toată lumea a crezut că sunetul a fost provocat de o petardă. Al doilea l-a nimerit pe președinte în spate și a iesit prin gât, după care l-a lovit și pe guvernator. Următoarea lovitură a fost cea fatală, JF Kennedy a fost împușcat în cap.

(Preşedintele Barack Obama şi soţia sa au participat la slujba de comemorare – FOTO: Facebook White House)  

Preşedintele JF Kennedy a fost transportat de urgență la spital, dar rănile au fost prea grave.

„Din Dallas, Texas, veştile oficiale sunt că preşedintele Kennedy a murit la ora 13.00, acum 38 de minute”, transmitea Walter Cronkite, prezentator CBS.

„Preşedintele Statelor Unite este mort. Preşedintele Kennedy a fost asasinat. Este oficial. Preşedintele este mort”, anunța și Bill Hampton, redactor-ştiri la Kbox Radio.

Lee Harvey Oswald, un simpatizant comunist, a fost arestat la scurt timp şi pus sub acuzare pentru asasinarea lui JF Kennedy. O puşcă cu lunetă, presupusa armă a crimei a fost găsită asupra sa. Oswald a negat că l-a ucis pe preşedintele Statelor Unite, dar nu a putut fi judecat, deoarece a fost asasinat înainte de începerea procesului.

Asasinarea lui John Kennedy pe 22 noiembrie 1963 a generat mai multe teorii ale conspirației decât oricare crimă din istorie. Deşi comisia alcătuită în grabă de succesorul liderului asasinat, Lyndon Johnson, a ajuns la concluzia că Oswald a fost singurul trăgător, există voci care spun că el ar fi fost ajutat de un asasin plătit, de origine cubaneză. Acesta ar fi mărturisit, pe patul de spital, unui prieten, că a fost implicat în asasinarea preşedintelui american.

Cei doi ani şi jumătate de mandat au fost extrem de tensionaţi pentru JF Kennedy. La mijlocul Războiului Rece, el a înfruntat măreţia Uniunii Sovietice, în timpul crizei rachetelor din Cuba cu faimosul discurs din Berlin.

JF Kennedy a fost cel mai tânăr oficial ales, când a câştigat un mandat de senator la 36 de ani, în 1953. Ca preşedinte, JFK a întregistrat mai multe premiere pentru acea vreme: primul preşedinte născut în secolul XX, singurul preşedinte catolic şi singurul laureat al unui premiu Pulitzer care a devenit preşedinte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”