Un nou început pentru Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timișoara

Data publicării:
spitalul de copii

Noul corp al Spitalului de Copii din Timişoara va avea opt niveluri. După ce organizează munca pe şantier, în prima fază, constructorul trebuie să demoleze alte spaţii construite în locul unde va fi ridicată noua clădire.

„Undeva în data de 16 iunie începem efectiv demolările clădirilor şi să finalizăm lucrarea în termenul angajat de doi ani", afirmă Daniel Ilieş, directorul tehnic al firmei de construcţii.

Noua clădire va găzdui mai multe secţii ale spitalului. Suprafaţa utilă va fi de peste 8.000 de metri pătraţi. Toate secţiile aflate în clădiri revendicate şi retrocedate vor fi mutate în acest loc.

„Noul corp de clădire care se va construi este de fapt salvarea Spitalului de Copii pentru că am pierdut două clădiri, una deja am şi evacuate-o, cu una încă ne judecăm, dar probabil că o vom pierde şi atunci cele 7 secţii care vor fi rămase fără locaţie se vor reloca în acest corp B", spune Ovidiu Adam, directorul Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu".

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproape 40 de milioane de lei. Cinci milioane au fost alocate de autorităţile locale în acest an. Pentru finanţarea proiectului, autorităţile cer ajutor Guvernului.

„Astăzi am emis ordinal primarului pentru începerea lucrărilor şi astăzi şi predăm amplasamentul. Condiţiile fireşti ar fi ca Guvernul României să asume finanţarea a cel puţin 50% din valoarea proiectului", ne-a precizat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Pentru finalizarea lucrărilor, potrivit contractului, au fost stabilite mai multe termene. Până în 11 noiembrie 2014 trebuie finalizată infrastructura clădirii, până în 3 iulie 2015 trebuie terminate lucrările la structura de rezistenţă, iar panglica va fi tăiată în 11 mai 2016.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Adrian Hrişcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri