Zonă de siguranţă specială în Piața Traian din Timişoara

Data publicării:
traian

”Noaptea e periculos, sunt spargeri, maşini...”, spun cei din cartier. - Aţi auzit şi dumneavoastră că noaptea e periculos? ”Noaptea e periculos, şi maşina fiicei mele a fost spartă de două ori, e periculos, nu mai eşti în siguranţă noaptea pe drum”, - Aţi auzit şi dumeavoastră că se întâmplă multe noaptea? ”Este o anumită populaţie locală aici... care ar trebui monitorizată până la urmă. Chiar ar trebui să se circule, să fie poliţie, nu ştiu ce să zic, poate mai mult din partea autorităţilor”.

În urmă cu mai bine de o lună, un patron al unei firme din cartier s-a trezit cu magazinul devastat de flăcări. Oamenii legii au ajuns la concluzia că incendiul a fost provocat. Cel mai recent incident a avut loc săptămâna trecută când o spargere s-a dat chiar sub ochii unei patrule de jandarmi.

”Aflaţi în zonă, auzind gălăgia produsă de spargerea vitrinei, jandarmii au acţionat în vederea reţinerii individului. Acesta a încercat să fugă, dar în scurt timp a fost reţinut şi încătuşat şi predat ulterior poliţiştilor de la Secţia 1 în vedere continuării cercetărilor”, ne spune Cristian Marc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş.

Toate acestea au făcut ca numărul echipajelor care patrulează în zonă, mai ales pe timpul nopţii, să fie suplimentat.

”Este o zonă cu potenţial criminogen ridicat. Poliţiştii desfășoară activităţi zilnice pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi ordine publică”, ne precizează Ionuţ Bocancea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Complexul Studenţesc sau spaţiile din apropierea pieţelor agroalimentare din Timişoara sunt alte locaţii aflate în atenţia poliţiei şi care ar putea fi trecute şi ele pe lista zonelor speciale de intervenţie.

reporter: Maria Rohnean
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri