Geoană folosește informațiile jurnaliștilor pe care i-a acuzat la începutul lunii că încearcă să îl „compromită”

Matthew Garvey Data publicării:
Mircea Geoană Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Mircea Geoană Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), un consorțiu internațional care reunește jurnaliști de investigații, a trecut, într-o singură lună, de la organizația care „orchestrează o campanie de kompromat” la adresa lui Mircea Geoană la o publicație ale cărei informații sunt folosite de candidatul independent la alegerile prezidențiale, în contextul acuzației legate de colaborarea cu Tal Hanan, descris de presa internațională drept „creierul israelian al dezinformării”. 

La începutul lunii octombrie, OCCRP (prin intermediul Context.ro, în România) publica o investigație care arăta că un fost coordonator de campanie al lui Mircea Geoană - Rareș Mănescu - are afaceri cu un propagandist din Federația Rusă.

„O adevărată acțiune de kompromat este în derulare, îmi sunt imputate așa-zise asocieri cu Federația Rusă, lucrul total necredibil în condițiile în care, timp de 5 ani, am condus împreună cu secretarul general Alianța Nord-Atlantică”, spunea Mircea Geoană, pe 1 octombrie, ca reacție la investigația jurnaliștilor.

Geoană a plusat și l-a atacat cu informații false pe un reporter OCCRP și co-fondator Context.ro - Attila Biro. 

„Așa-zisă anchetă jurnalistică, sub finanțarea oligarhului Hodorkovski și declanșată de un așa-zis jurnalist de investigații Attila Biro, acuzat în presa din Bulgaria că ar face parte din operațiunea de încercare de asasinare a procurorului general al Bulgariei”, a fost atacul lansat de Mircea Geoană la adresa jurnaliștilor de investigații. 

Jurnalistul Attila Biro, unul dintre reporterii care au contribuit la ancheta cu Rareș Mănescu, a explicat că atacul lansat de Geoană se bazează pe o informație falsă. Mai multe detalii, aici. Candidatul independent la prezidențiale a fost criticat, printre altele, și de organizațiile care protejează libertatea de exprimare. 

La final de octombrie se folosește de informațiile OCCRP

La nici o lună, în mijlocul altui scandal, ce vizează acuzațiile lansate de contracandidatul său de la USR, Elena Lasconi, Geoană a preluat o informație OCCRP fără să citeze. 

Pe scurt, Elena Lasconi a acuzat marți seară, în cadrul dezbaterii organizate de Antena 3 CNN, că Mircea Geoană s-ar fi întâlnit cu Tal Hanan, prezentat în presa internațională drept „creierul israelian al dezinformării”. Detalii, aici.

Despre Tal Hanan și echipa coordonată de el, „Team Jorge”, a scris și OCCRP. Concret, în urmă cu trei ani, presa din Serbia a publicat un document similar celor emise de bănci, menționând că un adversar politic de-ai președintelui Vucic ar avea afaceri în paradisuri fiscale. OCCRP arată, însă, că documentul a fost fabricat de echipa lui Hanan.

În aparițiile de miercuri, de la Antena 3 CNN Și Digi24, Mircea Geoană a preluat această informație și a legat-o de fugarul Sebastian Ghiță, care se află în Serbia. 

„Da, o curiozitate, firma domniei sale are operațiune, înțeleg, internațională, inclusiv în Serbia. A lucrat pentru președintele Vucici, cel care l-a făcut cetățean să pe Sebastian Ghiță, de exemplu”, a spus Mircea Geoană, fără să citeze de unde are informația potrivit căreia firma lui Hanan este implicată în Serbia.

Organizație nominalizată la Nobel

OCCRP este o rețea globală care adună jurnaliști de investigație de pe tot globul. A fost înființată în 2006 de Drew Sullivan și jurnalistul român Paul Radu. 

Misiunea OCCRP, potrivit acestora, este lupta împotriva corupției și a crimei organizate prin demascarea economiilor subterane, a liderilor corupți și de a combate dezinformarea prin intermediul jurnalismului de investigație.  

Acești jurnaliști, pe care Geoană i-a acuzat inițial de „kompromat”, au lucrat, printre altele, la numeroase investigații prin care au demascat afacerile oligarhilor și oficialilor ruși pe tot globul. Unul dintre cofondatori, Drew Sullivan, se află pe lista „indezirabililor” din Federația Rusă. 

Pe lângă premiile obținute în ultimii ani pentru investigații, în 2023 rețeaua OCCRP a fost inclusiv nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace.

Rețeaua OCCRP are centre membre pe tot globul, iar investigațiile rețelei au fost publicate și de redacții de renume internațional, cum ar fi The Guardian, Der Standard sau The Times.

 În România, centre membre ale OCCRP sunt Context.ro, Rise Project și Átlátszó Erdély.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”