Video Ludovic Orban, despre o alianță a opoziției la sectoare: Vad că alții își lansează candidați. Nu e un semn de înțelepciune
Faptul că USR își lansează candidați proprii la sectoarele Bucureștiului în alegerilor locale „nu este un semn de înțelepciune”, este de părere prim-ministrul Ludovic Orban. Invitat la emisiunea „În Fața Ta” de la Digi24, premierul a spus: „Mi-aș dori, ar fi bine să mergem împreună, dacă nu se poate, nu e nicio problemă”.
Nicușor Dan nu vrea să aibă o dezbatere cu Sebastian Burduja
Burduja: Nicușor Dan nu e un om de dialog
Firea și-a depus candidatura la PMB
Burduja s-a înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei
Burduja și-a depus candidatura la Primăria Capitalei
Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță
Burduja: Să ne concentrăm pe viitor. Orice zi pe care o pierdem în aceste cancanuri – ce a fost, cine a fost – este o zi pierdută
Romașcanu: Niciodată să nu spui niciodată. Am avut un doctor bun candidat, dar n-a putut să ducă lupta
Nicușor Dan: „Bătălia se dă în continuare între mine și Piedone”
Claudiu Pîndaru: La București, doar pentru Primăria Capitalei, pentru susținerea candidatului independent Nicușor Dan pare a exista o coaliție a forțelor de dreapta.
Ludovic Orban: Care este făcută din cauza deciziei PNL, care deși este cel mai puternic partid și din țară și din București, care e partidul aflat la guvernare, care a renunțat la a susține un candidat din partea PNL, pentru a susține un candidat care era candidatul USR, Nicușor Dan. Noi am luat această decizie făcând sacrificiul pentru că obiectivul nostru este foarte clar – de a elibera Bucureștiul de PSD, de a scăpa de această domnie a haosului, a subiectivismului, a incapacității și a disprețului față de bucureșteni care a fost întronată de actuala administrație PSD. Noi îl susținem pe Nicușor Dan, iar decizia noastră se dovedește a fi foarte bună. Am făcut două sondaje de opinie și din fiecare sondaj de opinie reiese clar că Nicușor Dan câștigă în fața Gabrielei Firea.
Claudiu Pîndaru: Dar la sectoare?
Ludovic Orban: La sectoare... Ce va fi la sectoare. Și aici eu cred că ar fi mai bine să găsim formule de înțelegere, văd că alții își lansează candidați, nu cred că ăsta este, ca să zic așa, un semn de înțelepciune și de abordare normală, firească. Vom vedea. În cazul în care nu se va putea, vom merge pe candidații noștri. PNL are candidați puternici, avem viziune asupra Bucureștiului, avem program și pentru București și pentru fiecare sector și avem capacitate de a câștiga pe propriile picioare. Mi-aș dori, ar fi bine să mergem împreună, dacă nu se poate, nu e nicio problemă, oricum adversarul nostru politic este PSD-ul și tot ce va depinde de Partidul Național Liberal pentru a elibera Bucureștiul de incompetența și corupția impuse de PSD, noi o vom face.
Claudiu Pîndaru: Cum merg negocierile cu USR-PLUS?
Ludovic Orban: Cât sunt implicat în negocieri știți foarte bine că prefer să nu comentez.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News