Live

Pe ce dată se afișează rezultatele de la Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă

Data publicării:
Rezultate Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă FOTO: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Sesiunea de toamnă a examenului naţional de Bacalaureat 2020 a început luni, cu proba scrisă la limba şi literatura română. Potrivit calendarului anunțat de MEC, data primelor rezultate la Bacalaureat 2020 de toamnă este 2 septembrie, zi în care se pot depune și contestațiile.

Un număr de 45 de candidaţi au fost eliminaţi la prima probă scrisă, Limba şi literatura română, a examenului naţional de Bacalaureat sesiunea august - septembrie pentru tentativă de fraudă, iar 10 candidaţi au avut temperatura peste 37,3 grade Celsius, doi au fost în izolare la domiciliu şi trei spitalizaţi/carantinaţi, a informat, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

La examenul de luni au participat 12.499 de candidaţi dintre cei 15.675 care s-au înscris. Nu s-au prezentat 3.131.

"Subiectele şi baremul de corectare pentru proba de Limba şi literatura română au fost publicate la ora 15,00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie", a precizat MEC.

Data la care sunt anunțate rezultatele la Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă

Celelalte probe se vor desfăşura conform următorului calendar:

* 25 august: proba obligatorie a profilului - E.c);

* 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării - E.d);

* 27 august: proba la Limba şi literatura maternă - proba E.b).

"Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil din cadrul examenului naţional de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice", a amintit MEC.

Primele rezultate înregistrate la probele scrise se vor afişa în data de 2 septembrie (până la ora 12,00), după care se pot depune contestaţii, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 - 20,00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD).

"Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora", a explicat ministerul.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rezultate BAC toamnă 2020. Un elev a luat 10 pe linie, pentru prima dată în ultimii 18 ani

Rezultate BAC toamnă 2020. Notele absolvenților au fost publicate pe edu.ro

Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă. Candidații susțin azi probele la matematică și istorie

BAC de toamnă. Candidată: „Să fiu sinceră, nu sunt pregătită. Vreau la facultate, la Psiho, îl dau din nou, habar n-am”

Partenerii noștri