Live

Au început înscrierile la Bacalaureat 2022. Ce trebuie să conțină dosarul și calendarul sesiunii de vară la BAC 2022

Data actualizării: Data publicării:
Rețeaua fraudei de la Bac. Inspectori școlari acuzați că au luat bani de la elevi ca să închidă camerele video la examen. FOTO: Getty Images

Luni, 23 mai, este prima zi de înscrieri pentru Bacalaureat 2022. Acestea se vor încheia vineri, 27 mai, când se încheie și anul școlar pentru elevii din clasa a XII-a.

Potrivit calendarului examenului de BAC 2022 stabilit de Ministerul Educației, prima probă, cea orală la Limba română, va avea loc în 6 iunie, iar ultima probă a examenului de Bacalaureat 2022 va fi în 22 iunie, respectiv 23 iunie pentru elevii care susțin examenul la limba maternă.

Primele rezultate la Bacalaureat 2022, înaintea soluționării contestațiilor, vor fi afișate în 27 iunie, iar rezultatele finale, în 1 iulie.

Acte necesare pentru înscrierea la Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie

  • dosar
  • 2 fotografii 3/4
  • copii după certificatul de naștere și cartea de identitate
  • foaia matricolă
  • cerere-tip, care se completează la secretariatul unității școlare absolvite
  • adeverință recunoaștere probe, pentru candidații din seriile anterioare
  • cerere către inspectorul școlar general – pentru candidații din alte județe

Elevii care au obținut în clasa a XI-a sau a XII-a premii individuale la concursuri/ olimpiade școlare internaționale și au fost recunoscute de către Ministerul Educației pot să solicite să echivaleze o anumită probă scrisă (în funcție de disciplina unde a obținut premiul). Elevii vor primi nota 10 pentru proba respectivă.

Elevii care au obținut o certificare cu recunoaștere internațională a competențelor lingvistice și care solicită recunoașterea și echivalarea acestora cu proba C trebuie să completeze pe lângă cererea de înscriere și o cerere de echivalare.

Calendar Bac 2022, sesiunea iunie – iulie

Examenul de Bacalaureat 2022 va începe pe 6 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Probele orale vor continua cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, evaluarea competențelor digitale și evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Probele scrise încep pe data de 20 iunie 2022 și se încheie pe 23 iunie 2022.

Absolvenții de liceu vor afla primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2022, sesiunea de vară, pe data de 27 iunie 2022.

Calendar Bacalaureat 2022, sesiunea de vară

  • 23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Ultima zi de înscrieri la Bac 2022 este vineri, 27 mai.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă. Rezultatele au fost publicate

O tânără din Suceava a picat BAC-ul anul acesta cu două note de 10 și media generală 8.15

Cîmpeanu, despre erorile de la BAC: Este dramatic pentru acel elev care știe că a făcut de 9,80 și s-a văzut pe liste cu 2,80

Rezultate finale Bacalaureat 2022. Lista completă a notelor la Bac după rezolvarea contestațiilor a fost publicată pe Edu.ro

Partenerii noștri