Live

Ce este freezing rain. Tot ce trebuie să știi despre acest fenomen periculos

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Freezing rain sau „ploaia înghețată” este un fenomen meteo care se formează atunci când ploaia întâlnește o suprafață foarte rece și îngheață pe loc. Nu contează dacă vorbim despre metal sau asfalt. Ultima dată ne-am confruntat cu acest fenomen la sfârșitul lunii ianuarie, în București, atunci când polițiștii și medicii au avertizat populația să fie precaută și în trafic, dar și pe trotuare, din moment ce fracturile și entorsele se înmulțiseră, iar mai mulți copaci au fost puși la pământ.

Articol sustinut de Sensodyne

Iar anul trecut, la jumătatea lunii martie, Capitala îngheța sub freezing rain, odată cu Aeroportul Otopeni, al cărui program a fost dat peste cap. După 30 de ore de ger, ploaie înghețată și ninsori, aproape 2.000 de persoane din Bucureşti şi Ilfov au chemat ambulanţa.

Acest fenomen rar apare pe nepregătite și este bine să știm să ne ferim de pericolele pe care le poate aduce. Iată ce trebuie să știți:

Cum se formează freezing rain?

Freezing rain este de fapt zăpadă, lapoviță sau, mai rar, grindină. Dacă, în cădere, întâlnește un front atmosferic mai cald, se topește și se transformă în ploaie. Apoi, dacă ploaia întâlnește în drumul spre sol un al doilea front atmosferic, de data aceasta foarte rece, temperatura apei scade brusc până aproape de îngheț.

Iar când aceasta ploaie super-rece ajunge pe șosea, trotuare, mașini și tot ce mai prinde în cale, îngheață pe loc și formează o suprafață de gheață perfect netedă și transparentă, care poate fi greu de detectat. Condusul sau mersul pe un astfel de strat de gheață frizează imposibilul.

Cât de periculoasă este freezing rain?

Polițiștii britanici citați de The Telegraph au explicat că șofatul în astfel de condiții este mult mai periculos decât cel pe ninsoare. Asta pentru că freezing rain creează pe carosabil o pojghiță de gheață care este greu de detectat cu ochiul liber, din spatele volanului.

În plus, chiar dacă fenomenul este anunțat din timp de meteorologi, iar autoritățile iau măsuri pentru dezghețarea carosabilului, nisipul și substanțele folosite sunt spălate pur și simplu de gheața care se topește, pregătind astfel asfaltul pentru formarea unui nou strat de gheață.

În cazuri extreme, freezing rain poate bloca nu numai traficul rutier sau cel aerian, dar și circulația trenurilor și a tramvaielor. În plus, afectează copacii, ale căror crengi se rup și cad și poate duce la importante avarii ale sistemelor de distribuție a energiei electrice.

Cum ne ferim de freezing rain

Cel mai important sfat de la autorități este să nu ne urcăm la volan decât în condiții de maximă necesitate. Este cel mai periculos fenomen pe șosea, atrag atenția polițiștii britanici.

În caz că nu puteți evita deplasatul cu automobilul, asigurați-vă că aveți suficient combustibil, iar anvelopele - neapărat de iarnă - sunt în stare optimă.

Este important, de asemenea, să vă asigurați că toate farurile funcționează și că aveți suficient lichid pentru spălarea parbrizului.

Cât despre pietoni, evitați încălțările cu talpă netedă, în primul rând. O pereche de bocanci reprezintă cea mai potrivită alegere în cazul producerii acestui fenomen. Iar planurile de plimbare în aer liber ar trebui amânate pentru zile mai prietenoase.

Articol sustinut de Sensodyne

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„E ciudat că nu mai putem să exportăm”. Apicultorii se confruntă cu o problemă pe care nu au mai întâlnit-o în ultimii 50 de ani

Ministrul Mediului: Sudul României se transformă într-un deșert Sahara

Beijing-ul a fost acoperit de nori groși de praf portocaliu. Autoritățile le cer oamenilor să nu mai iasă din case

Imagini spectaculoase cu o „furtună verde” în SUA. Care este explicația specialiștilor

Partenerii noștri