Live

Beneficiile chefirului în combaterea colesterolului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/GettyImages

Persoanele care consumă regulat chefir au un nivel scăzut al colesterolului. Conform unui studiu medical realizat în 2017, s-a observat o scădere „semnificativă” a nivelului colesterolului, în cazul unui grup-țintă de persoane care consumau câte patru porții de chefir pe zi, comparativ cu alt grup-țintă, de consumatori de lapte simplu, în aceeași cantitate.

Peste 30 la sută dintre români au un nivel ridicat al colesterolului, iar în cazul persoanelor vârstnice procentul este și mai mare. De altfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că o treime dintre bolile cardiovasculare sunt cauzate de valorile crescute ale colesterolului.

În aceste condiții, medicii și nutriționiștii consideră că, în locul unui tratament care poate fi costisitor, cea mai bună metodă de evitare a creșterii valorii grăsimilor în sânge ține de prevenție. Aceasta poate fi realizată atât prin realizarea regulată de analize, dar și de un regim alimentar bazat pe o dietă sănătoasă, din care laptele de chefir nu trebuie să lipsească.

O cantitate de 100 de grame de chefir, cu 1,5% grăsimi, conține 46 kilocalorii şi 3,4 grame de proteine, 150 miligrame de potasiu, 120 miligrame de calciu, 100 miligrame de fosfor, magneziu, fier, zinc, iod, sau fluor.

Chefirul este bogat și în vitamine: 40 mg vitamina B1, 170 mg B2, 50 mg B6, precum și vitaminele A, D si E.

Chefirul e bun și pentru diabetici și e bogat în proteine și vitamine

În plus, rezultatele unui alt studiu, realizat în 2015, au arătat că diabeticii care consumă zilnic chefir, au un conținut de zahăr în sânge mai scăzut, decât cei care beau doar lapte simplu.

Băutura este și o importantă sursă de proteine, calciu și potasiu.

Laptele acru de chefir (Kee-fer) este o băutură fermentată, lapte din zona Caucazului. Numele de „chefir” vine, de altfel, din turcescul „kefir” și se traduce prin „stare de bine” sau „voie bună”. Chefirul poate fi descris ca un fel de iaurt lichid, cu aromă distinctă și gust acrișor.

Spre deosebire de iaurt (care e lapte la care se adaugă diferite tipuri de bacterii lactice), chefirul se produce din lapte de vacă, oaie sau capră, combinat cu granule de chefir și lăsat, apoi, la fermentat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou fel de chefir: chefirul cremos

Cum să-ți păstrezi sănătatea oaselor consumând chefir

Consumul de chefir: Principalele beneficii pentru sănătatea organismului

Cum să controlăm nivelul colesterolului. Adevărul despre zahăr şi grăsimi

Partenerii noștri