Live

Efect surprinzător al crizei: românii vor case mai mari şi se împrumută mai mult

Data actualizării: Data publicării:
Românii vor case mai mari şi se împrumută mai mult. FOTO: Getty Images

Românii continuă să se împrumute la bănci în ciuda crizei și a incertitudinii pentru ziua de mâine. În luna august, creditul acordat populației a ajuns la 147,6 miliarde de lei, în creștere cu 0,6% față de iulie și cu 5,5% față de anul anterior.

Saltul este mare la împrumuturile imobiliare, spun brokerii. Românii vor acum locuințe mari.

Dragoș Nichifor, broker de credite: "În lunile aprilie-mai am avut o scădere majoră de creditare datorită stării de urgență, dar revenirea a fost spectaculoasă. Am avut rezultate foarte bune imediat după, din cauză că toți clienții lor doresc o îmbunătățire a situației pe care o au, care presupune ori un spațiu locativ mai mare decât ce aveau deja ori o îmbunătățire a finisajelor pe care le dețin, a finisajelor, a mobilei ori terminarea locuinței pe care nu o mai vizau să o termine atât de rapid, dar din cauza pandemiei și-au dat seama că au nevoie să se mute.

Și atunci există într-adevăr o cerere pe care nu o așteptăm la nivel de luna martie- aprilie, dar există o cerere puternică și continuă.

Sperăm să fie un trend care să mențină nivelul la ceea ce avem acum și anul 2020 să fie peste anul 2019 pe tot volumul de creditare ".

Citiți și:

Câți ani trebuie să muncească și să economisească românii pentru un apartament

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul bizar al pacientului infectat cu coronavirus timp de 613 zile

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Cinci familii din Constanța ar fi plătit mii de euro avans pentru locuințe care nu erau de vânzare. Doi bărbați, acuzați de înșelăciune

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Partenerii noștri